x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Familie de români luptă să-și recupereze fetițele luate abuziv de statul suedez. Una dintre ele a minţit că este bătută

Familie de români luptă să-și recupereze fetițele luate abuziv de statul suedez. Una dintre ele a minţit că este bătută

de Redacția Jurnalul    |    18 Iun 2024   •   11:00
Familie de români luptă să-și recupereze fetițele luate abuziv de statul suedez. Una dintre ele a minţit că este bătută

Situaţie disperată pentru o familie de români din Suedia. Părinţii se luptă de aproape doi ani să îşi recupereze fetiţele luate abuziv de autorităţile suedeze.

Despărţite de părinţi şi separată una de cealaltă, copilele sunt traumatizate, iar una dintre ele a încercat de cinci ori să îşi pună capăt zilelor. Deşi autorităţile române au făcut nenumărate demersuri, au fost complet ignorate de oficialii suedezi.

Calvarul familiei Samson a început în decembrie 2022, de la un banal refuz. Una dintre fiice le-a cerut părinţilor un laptop nou şi farduri. Supărată că s-au opus, fata de 11 ani a vrut să se răzbune şi le-a spus profesorilor că este bătută de părinţi. Imediat, Sara şi sora ei mai mică, Tiana, au fost luate abuziv, direct de la şcoală, de Asistenţa Socială, chiar dacă fetiţele au mărturisit că a fost o minciună. Ulterior, Poliţia a închis cazul din lipsă de probe, însă copilele tot nu au fost lăsate să revină acasă.

"Nu erau motive întemeiate. Trebuiau să fie martori, înregistrări, urme pe corp. Nu a fost nimic din toate acestea. Au sunat la doctori, la vecini şi peste tot au auzit doar de bine", spune Daniel Samson, tatăl celor două fete.

Titus Corlățean cere Guvernului suedez o „reacţie foarte rapidă"

"De aici începe construirea unui caz, o construire a unui caz mincinos în care asistenţa socială recurge la presiuni şi la minciuni incredibile, este vorba de includerea în camere separate a părinţilor, unde se spune că unul dintre părinţi a mărturisit că există acte de violenţă, copiilor li se spune că aceştia nu vor să-i vadă, pe Sara în principal", spune Titus Colăţean, președintele Comisiei pentru Politică Externă

Contrar convenţiilor internaţionale, surorile au fost separate şi au ajuns în familii diferite. Traumatizată, sora mai mare a încercat de cinci ori să îşi pună capăt zilelor. Ultima dată, în urmă cu o săptămână.

"A fost sesizată politia, dusă din nou la psihiatrie cu asistenţă. Sara este supusă unui tratament greşit, cu pastile psihotrope, a ajuns la 96 de kilograme la vârsta de 12 ani", spune Titus Colăţean.

"Instituții create cu mult timp în urmă, pentru protecţia copilului reală, care au devenit gestapo-uri. Au ajuns să fie nişte locuri, nişte instituţii care să persecute familiile şi mai ales cele care vor să își crească copiii în tradiția creștină romanească pe care o au", a spus şi deputatul Ben-Oni- Ardelean.

Reacția ministrului Familiei

Oficialii români au făcut toate demersurile posibile pe cale diplomatică, dar fără rezultat. Autorităţile de la Bucureşti nu au primit nici măcar un răspuns din partea statului suedez.

"Am avut o discuţie cu domnul Titus Corlăţean în vederea realizării unei delegaţii mixte, din partea Guvernului si Parlamentului Romaniei, pentru a merge si a discuta cu autoritatile la faţa locului", a spus Natalia Intotero, ministrul Familiei.

Tatăl celor două fetiţe, care au exclusiv cetăţenie română, este manager de vânzări, iar mama, asistentă medicală. Recent, unchiul fetelor, aflat în România, a cerut oficialilor suedezi repatrierea şi custodia copilelor, dar a fost refuzat.

"Ele întreabă: tati, când ne iei acasă? Când ne iei acasă", mai spune tatăl fetiţelor.

Tragedia familiei Samson aminteşte de situaţia dramatică prin care au trecut şi familiile Botnariu şi Furdui, ai căror copii au fost luaţi abuziv de autorităţile din Norvegia şi respectiv Germania.

Sursa: Antena3/CNN

×
Subiecte în articol: fetite abuzate statul suedez