Consumul de miere în România este de 500-600 de grame pe locuitor anual, de trei ori mai mic decât media europeană, însă acesta ar putea creşte odată cu intrarea în vigoare a legii prin care elevii vor primi lunar un borcan cu miere, susţine preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACAR), Ioan Fetea.
"În România se consumă, în medie, între 500 şi 600 de grame de miere pe locuitor pe an, destul de puţin comparativ cu alte ţări, dar consumul creşte greu, pentru că este criză. Sunt convins însă că va creşte după ce se va aplica legea prin care preşcolarii şi şcolarii vor primi în fiecare lună un borcan cu miere de 350 de grame. Copilul va duce borcanul acasă, unde mai are un frate mai mic care va vrea să guste şi astfel părinţii poate vor mai cumpăra acest produs", a spus Ioan Fetea, la Târgul Naţional al Mierii.
Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Botănoiu, a anunţat vineri că peste 1,5 milioane de copii vor primi lunar, începând din acest an, un borcan cu miere polifloră din producţie românească, fondurile alocate pentru derularea acestui program, aproape 17 milioane de lei, fiind prevăzute în bugetul Ministerului Agriculturii.
"Până acum am avut o Lege, 509/2006 (privind acordarea de miere de albine în şcoli şi grădiniţe n.r), pentru distribuirea mierii în şcoală, dar care nu a funcţionat. Anul acesta însă vrem să o punem în aplicare, dar sub o altă formă. Vrem ca 1,5 milioane de copii din şcoli şi grădiniţe să primească lunar un borcan de miere polifloră românească, de 350 de grame, începând cu acest an. Acum este introdusă legea în Parlament şi sperăm să treacă rapid, pentru că avem tot sprijinul. Noi ţintim, pe de o parte, să stimulăm vânzările, pentru că vorbim de aproape 10% din producţia naţională de miere în acest program, iar pe de altă parte să obişnuim copiii cu mierea polifloră de calitate provenită din stupinele româneşti. E păcat să nu ajungă la copii o miere de calitate, pentru că sunt pe piaţă sunt tot felul produse de acest gen, ambalate frumos, dar nu şi de foarte bună calitate", a explicat Botănoiu, la Târgul Naţional al Mierii.
Ioan Fetea a mai precizat că mierea este un bun înlocuitor al zahărului în cafea sau ceai, în pofida campaniilor negative din media referitoare la toxicitatea mierii, în cazul în care se adaugă într-un lichid fierbinte, din cauza apariţiei HMF (Hidroximetil furfurolul), un produs de degradare a fructozei.
"Se fac adevărate campanii în media despre HMF la miere, dar oricum acesta este mult mai mic comparativ cu cantitatea care se găseşte în carnea prăjită sau în dulceţurile pe care le fierbem. Eu nu recomand, să ne înţelegem, să fierbem mierea, dar cred că pusă într-o cafea caldă dimineaţa nu are nimic. Într-adevăr nu trebuie băgată la o temperatura mai mare de 50-60 de grade", a spus şeful ACA.
Potrivit specialiştilor în apicultură, HMF se restricţionează prin codex alimentarius, doar în miere, deoarece mierea se vrea să fie un produs cât mai aproape de ceea ce a făcut albina, ori acest parametru - HMF - este doar o măsură cât de mult a fost tratată termic mierea. Din păcate sunt mult mai multe alimente cu concentraţii mari de HMF, respectiv prunele uscate termic, care conţin 2.000 de miligrame la kilogram, ceea ce este de 50 de ori mai mult decât ceea ce se admite într-un kilogram de miere. Cafeaua pe care o consumăm zilnic conţine între 300 şi 2.900 de miligrame de HMF, de vreo 70 de ori mai mult decât cantitatea maximă de HMF care se admite în miere prin codex alimentarium. Cea mai mare cantitate însă se găseşte în zahărul caramelizat, iar acest parametru poate fi determinat numai în laborator.
Potrivit ACA, în ultimii doi-trei ani, consumul de miere a înregistrat o creştere de 15%, până la 500-600 de grame pe locuitor pe an, însă 3-4 ori mai puţin comparativ cu 1,5 kilograme în Olanda şi Belgia, cele două kilograme consumate în Germania şi chiar trei kilograme în ţările nordice.
România produce, în medie, 22.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa, iar efectivele au atins un vârf de 1,47 milioane de familii de albine.AGERPRES