x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Focar de hepatită virală într-o școală din Prahova

Focar de hepatită virală într-o școală din Prahova

21 Noi 2016   •   22:30
Focar de hepatită virală într-o școală din Prahova
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Trei cazuri de hepatita A au fost confirmate la elevi dintr-o comună prahoveană, alţi doi fiind suspecţi, în cazul acestora din urmă fiind aşteptate rezultatele de laborator pentru confirmarea diagnosticului. 

Prefectul judeţului Prahova, Daniel Grigoraş Ştefan, a declarat, luni seară, că în satul Zalhanaua, din comuna Măneşti, au fost confirmate două cazuri de hepatită A la copii de clasa a II-a şi un caz la clasa zero, acestea datând de la sfârşitul lunii octombrie. 

Cei trei copii sunt în acest moment externaţi, însă, între timp, alţi doi copii au ajuns la spital cu suspiciunea aceleiaşi boli. 

"Mai sunt încă doi copii internaţi pentru care au fost prelevate probe de sânge şi se fac analizele şi în cursul zilei de mâine probabil vom afla dacă e cumva cazul şi la ei. Deocamdată, noi avem doar aceste trei cazuri confirmate", a declarat prefectul. 

Potrivit acestuia, autorităţile au prelevat probe din sursa de apă de la şcoală şi cel mai probabil vor preleva probe şi din sursa de apă de la care se alimentează în mediul lor copiii. 

"Au fost astăzi inspectorii de la DSP pentru a preleva probe de la sursa de apă (...). Probabil că mâine vor vedea şi sursa de apă de la care se alimentează în mediul lor copiii, pentru că nu excludem ca boala să fie mâini murdare sau apă contaminată şi din mediul lor, nu neapărat în şcoală. (...) Sunt 60 de copii în şcoală. (...) Nu e cazul să fie o epidemie deocamdată", a adăugat sursa citată. AGERPRES

×