x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Greșeală frecventă în trafic. Șoferii riscă amenda maximă

Greșeală frecventă în trafic. Șoferii riscă amenda maximă

de Redacția Jurnalul    |    27 Iul 2023   •   13:00
Greșeală frecventă în trafic. Șoferii riscă amenda maximă

Toți conducătorii auto români fac zilnic aceeași greșeală pentru care este prevăzută amenda maximă în Codul Rutier.

Un punct de amendă reprezintă 10% din salariul minim brut pe economie, însă, printr-o excepţie prevăzută îmntro Hotărâre de Guvern, în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2023, valoarea unui punct de amendă a rămas îngheţat la 145 de lei, nivelul anului 2017. Atunci, salariul minim pe economie era de 1.450 de lei, în 2018 a rescut la 1.900 de lei, în 2019 la 2.230 de lei, în 2021 la 2.300 de lei, în 2022 la 2.550 de lei și în 2023 la 3.000 de lei. 

Dacă executivul nu va mai continua plafonarea valorii punctului de amendă, acesta va ajunge la 300 de lei, ceea ce înseamnă dublarea amenzilor de circulație. 

Potrivit Codului Rutier, amenzile sunt împărțite pe clase de sancțiuni "cărora le corespunde un număr de puncte-amendă, în funcţie de gravitatea faptelor şi de pericolul social pe care acestea îl prezintă".

Clase de sancţiuni şi valoarea amenzilor 

Art. 98 din Codul Rutiere:

a) clasa I - 2 sau 3 puncte-amenda (între 290 şi 435 de lei);
b) clasa a II-a - 4 sau 5 puncte-amenda (între 580 şi 725 de lei);
c) clasa a III-a - de la 6 la 8 puncte-amenda (între 870 şi 1.160 de lei);
d) clasa a IV-a - de la 9 la 20 puncte-amenda (între 1.305 şi 2.900 de lei);
e) clasa a V-a - de la 21 la 100 puncte-amenda (între 3.045 şi 14.500 de lei).

Sancţiunile prevăzute pentru clasa a V-a de sancţiuni se aplică doar persoanelor juridice.

Prin  urmare, cele mai mari amenzi pe care le pot primi şoferii români sunt din categoria IV-a, respectiv între 1.305 şi 2.900 de lei.

Un șofer poate achita jumătate din valoarea amenzii în termen de 15 zile la la primirea procesului-verbal. Aceștia pot contesta contravenția la judecătoria de domiciliu a șoferului, și nu doar cea de pe raza căreia a fost comisă contravenţia.

Amendă maximă pentru înjurături

Printre greșelile încadrate în clasa IV-a de sancțiuni, prevăzute cu amenda maximă, între 1.305 şi 2.900 de lei, este cea de la art. 102 din Codul Rutier. 

"Săvârşirea de către conducătorii de vehicule sau pasagerii acestora de gesturi obscene, proferarea de injurii, adresarea de expresii jignitoare sau vulgare participanţilor la trafic", se arată în Codul Rutier.

Listă contravenții pentru care este prevăzută amenda maximă

1. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care prezinta deficiente periculoase sau al carui termen de valabilitate a inspectiei tehnice periodice a expirat;
2. abrogat;
3. conducerea unui vehicul cu tractiune animala neinregistrat;
4. neefectuarea radierii vehiculelor din evidenta, in cazurile si termenele prevazute de lege;
5. conducerea unui autovehicul destinat transportului public de persoane sau de marfuri fara a detine atestatul profesional;
6. neefectuarea verificarii medicale periodice;
7. abrogat;
8. detinerea simultana a doua permise de conducere nationale, dintre care unul eliberat de o autoritate competenta straina;
9. lipirea de afise, inscriptii sau inscrisuri pe indicatoarele sau dispozitivele ce servesc la semnalizarea rutiera, inclusiv pe suporturile acestora;
10. abrogat;
11. detinerea, montarea sau folosirea in circulatia pe drumurile publice a dispozitivelor care perturba functionarea normala a dispozitivelor de masurare a vitezei;
12. folosirea nejustificata a mijloacelor speciale de avertizare luminoase sau sonore de catre conducatorii autovehiculelor care au regim de circulatie prioritara;
13. abrogat;
14. nerespectarea de catre proprietarul sau detinatorul mandatat al unui vehicul a obligatiei de a comunica, in termenul indicat in cuprinsul solicitarii politiei rutiere sau politiei locale, dupa caz, datele de identificare ale persoanei careia i-a incredintat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice, prevazute la art. 39;
15. neindeplinirea obligatiilor ce ii revin conducatorului de vehicule care efectueaza transport public de persoane sau de marfuri;
16. nerespectarea obligatiilor ce revin conducatorilor de vehicule cu tractiune animala;
17. nerespectarea dispozitiilor art. 74 privind circulatia pe autostrazi;
18. abrogat;
19. efectuarea transportului de marfuri sau persoane cu autovehicule si tractoare agricole sau forestiere si remorci care circula in baza autorizatiei pentru probe;
20. conducerea, punerea in circulatie sau tractarea unui vehicul supus inmatricularii, in baza autorizatiei pentru probe eliberate in conditiile art. 13 alin. (7), in afara judetului sau a municipiului Bucuresti in raza caruia isi are sediul titularul autorizatiei;
21. nerespectarea semnificatiei luminii rosii a dispozitivelor instalate pentru semnalizarea benzilor cu circulatie reversibila;
22. savarsirea de catre conducatorii de vehicule sau pasagerii acestora de gesturi obscene, proferarea de injurii, adresarea de expresii jignitoare sau vulgare participantilor la trafic;
23. aruncarea, lasarea ori abandonarea pe drumul public de obiecte, materiale, substante sau vehicule, dupa caz;
24. nerespectarea regulilor privind remorcarea vehiculelor;
25. neprezentarea, in mod nejustificat, in termenul stabilit la unitatea de politie rutiera la care au fost invitate pentru solutionarea oricarei probleme legate de calitatea de participant la trafic sau de proprietar ori utilizator de vehicul;
26. patrunderea pe drumurile publice modernizate cu un vehicul care are pe roti sau pe caroserie noroi ce se depune pe partea carosabila ori din care cad sau se scurg produse, substante sau materiale ce pun in pericol siguranta circulatiei;
27. transportul animalelor pe locurile din fata ale vehiculelor;
28. conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zapada, gheata sau polei, fara ca acesta sa fie dotat cu anvelope de iarna, iar in cazul autovehiculului de transport marfa cu o masa totala maxima autorizata mai mare de 3,5 tone si al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducatorului auto, fara ca acestea sa fie echipate cu anvelope de iarna pe rotile axei/axelor de tractiune sau fara a avea montate pe aceste roti lanturi sau alte echipamente antiderapante certificate;
29. neaplicarea, in partea din spate a unui autovehicul si tractor agricol sau forestier inmatriculat intr-un stat care nu este semnatar al Conventiei asupra circulatiei rutiere, a semnului distinctiv al statului care a efectuat inmatricularea;
30. abrogat;
31. lovirea, deteriorarea sau ocolirea portilor de gabarit instalate inaintea trecerii la nivel cu calea ferata;
32. lovirea si/sau deteriorarea pasajelor superioare de pe drumurile publice, prin nerespectarea gabaritului de libera trecere semnalizat corespunzator;
33. montarea pe autovehicul a unui sistem antifurt sonor a carui durata a semnalului depaseste mai mult de un minut consecutiv, iar intensitatea semnalului depaseste pragul fonic prevazut de lege;
34. neaplicarea, in partea din spate a vehiculului care efectueaza transport public de persoane sau de marfuri, a indicatorului cu limitele de viteza admise pentru categoria din care face parte vehiculul condus;
35. aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz, luneta sau pe geamurile laterale, cu exceptia celor omologate si/sau certificate de catre autoritatea competenta si care sunt marcate corespunzator;
36. aplicarea de afise, reclame publicitare, inscrisuri sau accesorii pe parbriz, luneta sau geamurile laterale care restrang sau estompeaza vizibilitatea sub limita legal admisa ori impiedica sau diminueaza eficacitatea dispozitivelor de iluminare si semnalizare luminoasa ori citirea numarului de inmatriculare;
37. incalcarea obligatiilor referitoare la circulatia pe drumurile publice a vehiculelor care transporta produse sau marfuri periculoase ori a vehiculelor cu masa si/sau gabaritul depasit.
38. nerespectarea obligatiei de comunicare prevazute la art. 80^1 si la art. 81 alin. (3) sau comunicarea de date inexacte ori incomplete.
39. conducerea unui vehicul a carui inmatriculare este suspendata.

×