x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Guvernul Dăncilă decide astăzi soarta formularului 600

Guvernul Dăncilă decide astăzi soarta formularului 600

31 Ian 2018   •   08:40
Guvernul Dăncilă decide astăzi soarta formularului 600

Prima şedinţă a Guvernului condus de Viorica Dăncilă va avea loc miercuri, când ar urma să fie discutată o Ordonanţă de Urgenţă privind amânarea depunerii formularului 600 până la sfârşitul lunii martie.

 

În acest interval, ar urma să fie găsită o soluţie pentru eliminarea acestui formular, potrivit noului ministru al Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Viorica Dăncilă i-a cerut ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, să prezinte până marţi soluţia pentru rezolvarea problemei privind formularul 600. "Îmi doresc ca miercuri să adoptăm actele normative necesare pentru a pune capăt discuţiile îndreptăţite care au avut loc în spaţiul public referitor la acest subiect”, a spus Dăncilă.

Antena 3

×