x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Împreună putem face lumea mai bună

Împreună putem face lumea mai bună

18 Ian 2022   •   17:22
Împreună putem face lumea mai bună

Ni se pare dificil uneori să ne imaginăm că nu departe de noi, viața este mult mai grea decât pare verosimil. Însă a ne pune în locul unor oameni pentru care traiul de zi cu zi este o bătălie, este un bun exercițiu de recunoștință pentru lucrurile pe care le avem și pe care tindem să considerăm că ni se cuvin. Un exercițiu și mai bun este să ajutăm, de câte ori putem, cât de mult putem.

Nu doar perioadele de sărbători sunt ocazii potrivite pentru a fi mai buni și pentru a ajuta, ci ar trebui ca tot timpul anului să fim conștienți de realitățile de lângă noi și să încercăm să facem lucrurile mai bune pentru cei mai puțin norocoși. Pentru ei, nesiguranța, teama și lipsurile sunt parte din realitate, o lume în care motivele de bucurie se rezumă la lucruri simple, care nouă care ni se par normale și de care credem că beneficiem cu toții în mod egal.

Cum putem ajuta

Viața este din ce în ce mai grea și mai complicată. Dacă pentru noi asta înseamnă că poate anul acesta nu ne vom mai permite o vacanță într-un loc exotic, pentru cei din categoriile defavorizate, poate însemna că vor trece mai multe zile până vor mânca. Sau că își vor pierde locuințele ori că nu vor mai putea să își trimită copiii la școală.

Abandonul școlar este o realitate crudă în România, iar unul dintre motivele pentru care mulți copii nu merg la școală sau renunță după doar câteva clase, este că părinții nu au suficienți bani pentru haine, rechizite sau mâncare pentru școală și că cei mici pot ajuta la treburile din gospodărie sau la muncile câmpului, cele care le asigură un venit.

Însă împreună, putem schimba lucrurile. Una dintre cele mai eficiente și la îndemână modalități este de a face o donație lunara, o faptă bună care îi ajută pe cei mai puțin norocoși să se bucure de lucrurile de bază pentru un trai decent. Donațiile înseamnă o viață mai bună pentru copiii din mediile defavorizate, care riscă să abandoneze școala, pentru familiile acestora, persoanele vârstnice care au rămas fără niciun sprijin și pentru tinerii defavorizați care sunt în căutarea unui loc de muncă.

Fundațiile independente și voluntarii acestora știu că, împreună, membrii comunității pot contribui la o viață mai bună pentru toată lumea: accesul la educaţie de calitate, care duce la pregătire profesională, integrarea pe piața muncii, un venit suficient pentru a întreține propria familie și accesul la servicii de sănătate.

De ce este important să ne implicăm

Deși lipsurile sunt o realitate care afectează toate categoriile de vârstă în mod egal, copiii sunt cei pentru care sărăcia se simte cel mai acut. Pentru copiii din mediile defavorizate, școala este doar un vis frumos, care va rămâne un vis în lipsa mijloacelor materiale care să le permită să meargă la școală.

Familiile acestora sunt copleșite de grija zilei de mâine și nu pot asigura copiilor un trai decent și cele necesare pentru școală, de la hrană și rechizite, până la haine și transport. Principalele motive pentru care problemele din aceste familii devin din ce în ce mai grave și degenerează sunt lipsa perspectivei și inexistența unor șanse reale pentru o viață mai bună.

Persoanele în vârstă se confruntă, pe lângă singurătate, cu lipsa celor necesare pentru o viață liniștită. Majoritatea acestora sunt fie singure sau în case de bătrâni și nu beneficiază de pensie sau de o altă formă de ajutor social. În general, pensiile sunt foarte mici, insuficiente pentru a acoperi cheltuielile lunare.

De aceea, este esențial să ne implicăm împreună pentru a le oferi șansa la o viață mai bună și să îi ajutăm, atât cât putem, să treacă peste momentele dificile. Fie că alegem să ne implicăm ca voluntari într-o cauză socială sau să donăm lunar persoanelor care provin din medii defavorizate, putem contribui la un viitor mai bun pentru cei mai puțin norocoși.

 

Putem ajuta împreună persoanele vulnerabile și le putem aduce o rază de speranță. Cea mai la îndemână cale este de a contribui cu o donație și de a ajuta ca și voluntari, iar gestul nostru va face zilele mai frumoase unor oameni pentru care cel mai mic ajutor contează.

 

Sursa foto: Shutterstock

 

×