Peste 650.000 de români sunt infectaţi cu virusul hepatitei C (VHC) şi, potrivit specialiştilor, majoritatea au o boală activă, progresivă. Deşi în prezent există tratamente antivirale eficiente, în lipsa unor simptome clare şi, mai ales, în lipsa unui program naţional de screening derulat de Ministerul Sănătăţii, trei din patru români infectaţi cu VHC nu ştiu că au această afecţiune. În acest context, două organizaţii neguvernamentale încearcă să faciliteze accesul la depistarea şi diagnosticarea precoce a bolii prin campanii de testări gratuite.
Hepatita C este o boală infecțioasă a ficatului, cauzată de infecția cu virusul hepatitic C (VHC) şi reprezintă o problemă majoră de sănătate publică la nivel global. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estimează că, la nivel global, aproximativ 71 de milioane de oameni au infecție cronică cu virusul hepatitei C. În marea majoritate a cazurilor, infecția cu VHC evoluează spre ciroză și cancer hepatic.
“Anual, se înregistrează circa 350.000 de decese prin boală cronică de ficat, indusă numai de virusul hepatitic C. (...) Circa o treime din persoanele infectate dezvoltă în decurs de 20 - 30 de ani hepatocarcinom şi respectiv ciroză hepatică, adică cancer hepatic şi respectiv ciroză hepatică”, explică Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Naţional de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balş”, precizând că “mortalitatea asociată în fazele cirozei este cât se poate de mare”.
În România, prevalența infecției cu VHC este de circa 3,3%, una dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană. Altfel spus, peste 650.000 de persoane ar fi infectate cu VHC, iar medicii estimează că peste 550.000 de persoane ar avea boală activă, progresivă. Mai mult, 99% dintre infecții aparțin genotipului 1b, acestea fiind asociate cu risc mai crescut de apariție a cirozei hepatice, spun specialiştii.
Greu de depistat fără testare specifică
În foarte multe cazuri, hepatita C poate rămâne nediagnosticată timp de mai mulți ani deoarece simptomele sale pot fi adesea puse pe seama altor boli. Oboseală, probleme și dureri digestive, probleme ale pielii, depresie și insomnie sunt cele mai des întâlnite simptome ale acestei afecțiuni și toate pot avea și alte cauze. Din acest motiv, infecția cu virusul hepatitei C este adesea diagnosticată doar în momentul în care apar complicații hepatice severe.
Prof. dr. Streinu Cercel avertizează că unul din 50 de români ar fi infectat cu hepatita C şi, din păcate, trei sferturi dintre ei nu ştiu că au această afecţiune fiind vorba de o “infecţie mută”, care “nu dă semne de boală, decât în momentul în care se ajunge în faze avansate ale bolii cronice de ficat”. Numărul cazurilor a crescut în special în rândul tinerilor care şi-au făcut tatuaje.
Ministerul Sănătăţii a anunţat, recent, că va demara cinci programe naţionale de screening, cu finanţare europeană nerambursabilă, printre acestea regăsindu-se şi un program de depistare precoce a hepatitelor B,C şi D. Momentan, însă, proiectul este la stadiul de întocmit documente pentru accesarea fondurilor necesare.
În timp ce autorităţile responsabile se află la stadiul de promisiuni, Societatea de Boli Infecțioase și HIV/SIDA și Asociația SOS Drepturile Pacienților, în parteneriat cu Institutul Matei Balș, au demarat, ieri, o nouă campanie de testare gratuită pentru depistarea hepatitei C.
Căi de transmitere a virusului hepatitei C?
Virusul hepatitei C se transmite în special prin contact direct cu sângele unei persoane infectate, iar cele mai frecvente căi de transmitere sunt: injectarea de droguri, cu utilizarea acelorași ace sau seringi de mai multe persoane; reutilizarea sau utilizarea instrumentarului medical nesterilizat, în instituții care nu respectă normele sanitare în vigoare pentru prevenirea infecțiilor; transfuzii de sânge sau produse din sânge, efectuate în condiții nesigure; tatuaj sau piercing; în timpul sarcinii, de la mama infectată la făt sau prin contact sexual neprotejat.
Potrivit specialiştilor, VHC nu se transmite prin mâncare, apă sau prin contactul uzual cu o persoană infectată (îmbrățișare, strângere de mână, sărut, mâncat la aceeași masa etc.).
Bucureştenii mai pot face şi astăzi teste gratuite pentru depistarea hepatitei C, în Piaţa Unirii şi Piaţa Bucur Obor, între orele 9.00 – 17.00, în cadrul campaniei “Hepatita C. Testează-te acum! Testează-te aici!”. Testarea este realizată de către medici voluntari, în cadrul unor caravane medicale, cu ajutorul unor teste rapide din salivă, non-invazive, rezultatul fiind disponibil în 20 minute.