Populaţia României a înregistrat un spor negativ de 2.593 de persoane, la nivelul lunii iulie, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, în acelaşi interval comparativ fiind consemnate şi cu 1.172 mai multe căsătorii, relevă datele Institutului Naţional de Statistică (INS, publicate luni.
Conform sursei citate, la nivelul lunii iulie, faţă de iunie 2015, numărul născuţilor-vii a fost 16.373, în scădere cu 1.889, în timp ce numărul persoanelor care au decedat a fost cu 1.490 mai mic.
Sporul natural a fost negativ atât în luna iulie 2016 (de 2.593 persoane), cât şi în luna iulie 2015 (de 2.194 persoane).
De asemenea, numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat, în iulie 2016, a fost cu 14 mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent.
În ceea ce priveşte datele privind căsătoriile şi divorţurile, statistica arată că, în luna iulie a acestui an, s-au înregistrat cu 1.172 căsătorii mai multe faţă de iulie, anul trecut. De asemenea, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010, s-au pronunţat cu 155 divorţuri mai multe în luna iulie 2016, decât în luna iulie 2015.
Datele INS relevă, totodată, că, în luna iulie 2016, faţă de luna precedentă, s-au născut cu 1.143 mai mulţi copii, iar numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna iulie 2016 a fost de 18.966, cu 1.846 mai puţine decât în luna iunie 2016.
În plus, sporul natural a fost negativ, de 2.593 de persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii). Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna iulie a fost de 112, în scădere cu 15 faţă de iunie 2016, când s-au consemnat 127 decedaţi de sub un an.
De asemenea, în luna iulie, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 19.433 căsătorii, cu 5.808 mai multe decât în luna iunie 2016, în timp ce numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.069, cu 383 mai puţine comparativ cu luna anterioară.
Sursa: AGERPRES
Zece persoane au murit, iar altele au fost rănite, în urma prăbuşirii unui elicopter militar în estul Turciei, anunţă Ministerul Apărării de la Ankara, conform cotidianului Hurriyet.
Printre persoanele...
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat că a demis joi Consiliul de Administrație de la Metrorex. El a spus că au fost găsite mai multe nereguli la companie, printre care și acordarea sporului de...
Un bărbat de 53 de ani din Câmpia Turzii a murit joi, după ce a căzut de pe acoperișul unui hotel din localitatea Luna, județul Cluj. Acesta făcea lucrări de întreținere a acoperișului.
Potrivit IPJ Cluj,...
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat că 208.000 de doze de vaccin AstraZeneca sosesc în țară în noaptea de joi spre vineri. Acestea vor fi...
Galerie Foto Compania Pfizer a anunţat că va concedia 38 dintre cei 238 de angajați de la centrul său de distribuţie din Zaventem (Belgia). Motivul invocat de grup este mutarea departamentului de planificare a aprovizionării î...
Brașovul rămâne în scenariul roșu pentru încă 14 zile, după ce rata de incidență a cazurilor de Covid-19 nu a scăzut sub 3 la mia de locuitori.
Potrivit Primăriei Brașov, incidența cazurilor de Covid-19 ...
Rezultate Loto 6/49. Joi, 4 martie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, dupa ce la tragerile loto de duminica, 28 februarie, Loteria Romana a acordat peste 23.570...
Un cutremur puternic cu magnitudinea 7,2 a avut loc vineri dimineață la est de Insula de Nord a Noii Zeelande. Se pot produce valuri de tsunami până la 300 de kilometri de epicentrul seismului, scrie...
George Maior este propus pentru a fi numit ambasador în Regatul Haşemit al Iordaniei, consilierul prezidențial Andrei Muraru în Statele Unite ale Americii, iar Emil Hurezeanu în Austria, potrivit propunerilor...
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat că a convenit cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, asupra necesității creării unei centrale provizorii la fostul CET Titan, care va permite furnizarea...
Numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute a fost, la nivel naţional, de 48.646, în perioada 22-28 februarieî, înregistrându-se cu 65,7% mai puţine îmbolnăviri faţă de aceeaşi săptămână...
Ministrul Culturii a numit un manager interimar la Opera Națională Română din Iași. Acesta e Florin - Daniel Șandru, fost secretar de stat - coordonator al Departamentului Centenar în subordinea Cancelariei...
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, i-a trimis o scrisoare președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Layen, prin care „atrage atenția asupra derapajelor nedemocratice ale actualului Guvern manifestate prin...
Disensiunile între Uniunea Europeană şi Marea Britanie s-au intensificat din cauza procedurilor de tranzit între provincia britanică Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii, iar Bruxellesul ameninţă Guvernul...
Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, a anunțat joi, într-o postare pe Facebook, că a demarat verificări în cadrul instituției pentru a afla dacă mai există salariați trimiși în judecată pentru...