x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Inspectorul Pădurii, accesibil publicului

Inspectorul Pădurii, accesibil publicului

de L. Budin    |    24 Apr 2020   •   10:17
Inspectorul Pădurii, accesibil publicului

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a deblocat Inspectorul Pădurii, o metodă de identificare a tăierilor ilegale din România. Aplicaţia, lansată în 2016, a fost restricţionată cetăţenilor în ultimii trei ani.

De când cu pandemia, multe voci şi-au exprimat îngrijorarea că hoţii de lemn continuă să îşi facă de cap. Ministrul Mediului, Costel Alexe, a infirmat zvonurile şi a deblocat portalul inspectorulpadurii.ro, respectând astfel o promisiune pe care o făcuse de la începutul anului: aceea de a operaţionaliza cât mai repede sistemul electronic de urmărire a trasabilităţii lemnului, SUMAL.

 

Un instrument modern

„Noul SUMAL a intrat în linie dreaptă! Unele module ale sistemului sunt deja finalizate, în timp ce altele se află în faze avansate, iar de la sfârșitul acestei luni vom începe testele”, se arăta recent pe pagina de Facebook a Ministerului Mediului. Tot acolo se făcea precizarea că o componentă importantă a sistemului o reprezintă www.inspectorulpadurii.ro, portal destinat cetăţenilor, la care încă se lucrează: „În foarte scurt timp, toți românii care doresc să se implice în lupta împotriva tăierilor ilegale de pădure vor avea la dispoziție un instrument modern și transparent, actualizat în timp real”.

 

Urmează noua versiune

Pe inspectorulpadurii.ro, vor exista alerte de la sateliţi, care indică frecvent şi cu mare acurateţe orice modificare în structura vegetaţiei forestiere. Se va putea accesa, în timp real, şi baza de date SUMAL, din care vor putea fi extrase informaţii despre APV-uri (acte de punere în valoare, documente centralizatoare ale arborilor care se vând pentru tăiere) şi despre locurile de unde se încarcă transporturile de masă lemnoasă.

Ministrul Costel Alexe a spus că, în câteva luni, portalul va fi înlocuit cu o versiune mai nouă, cu un grad mai mare de transparenţă.

Repunerea în funcţiune a portalului Inspectorul Pădurii permite transparentizarea exploatării de masă lemnoasă din ţară.

1 din 5 sesizări ale cetăţenilor confirmă transporturi sau tăieri neconforme.

×