x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Ioan Gyuri Pascu ar putea fi deshumat

Ioan Gyuri Pascu ar putea fi deshumat

12 Oct 2016   •   14:49
Ioan Gyuri Pascu ar putea fi deshumat

Anchetatorii au deschis un dosar de moarte suspectă după ce s-a aflat că diagnostic pus de echipajul de ambulanță care a ajuns primul la el a fost de atac de panică, el având probleme cardiace, scrie Libertatea.

Pe de altă parte, reprezentanții Ambulanței București s-au apărat susținând că artistul nu le-ar fi spus de antecedentele lui medicale, iar ei nu au știut cum să intervină eficient. Toate aceste suspiciuni care gravitează în jurul intervenției medicale făcute asupra lui Gyuri Pascu pot conduce la decizii surprinzătoare în acest caz.

Ioan Gyuri Pascu, deshumat doar la cererea procurorilor

”Este foarte posibil ca în acest caz procurorii să ceară o expertiză medicală luând în considerare raportul de necropsie sau deshumare, dacă există indicii cu privire la o moarte violentă, și aici nu ma refer la acte de violență neapărat, ci la alte cauze care nu ar fi naturale. Familia chiar dacă nu este de acord nu se poate împotrivi unui astfel de demers legal atâta timp cât anchetatorul are îndoieli cu privire la temeinicia concluziilor raportului medical inițial”, a declarat avocatul Artin Sarchizian.

×
Subiecte în articol: ioan gyuri pascu