x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Jurma: Pandemia, mult mai predictibilă decât autoritățile

Jurma: Pandemia, mult mai predictibilă decât autoritățile

de Monica Cosac    |    11 Ian 2022   •   07:10
Jurma: Pandemia, mult mai predictibilă decât autoritățile

Deși, săptămâna trecută, în România s-a înregistrat un nou record pandemic, o creștere săptămânală a numărului de infectări de aproape 300%, ministrul Sănătății, prof. Alexandru Rafila, spune că varianta Omicron a coronavirusului se transmite, deocamdată, sporadic și că se va transmite comunitar abia în una-două săptămâni.

Pe de altă parte, cercetătorul Octavian Jurma este de părere că încă din această săptămână vom depăși 15.000 de cazuri de infectare pe zi, ba chiar am putea să depășim vârful valului 4, care a fost de aproape 19.000 de infectări. Valul internărilor debutează, în medie, la două săptămâni după cel al infectărilor, atrage atenția acesta.

Pe fondul răspândirii variantei Omicron a virusului SARS-CoV-2, mult mai contagioasă decât variantele anterioare, România a înregistrat săptămâna trecută o creștere de aproape patru ori a numărului de cazuri noi comparativ cu săptămâna precedentă, cel mai mare avans de la debutul pandemiei. 

Concret, numărul de infectări de săptămâna trecută a fost 33.237, iar în săptămâna anterioară de numai 8.555 de cazuri noi. Asta înseamnă o creștere cu 288,5% (adică de 3,88 ori) și, potrivit cercetătorului Octavian Jurma, este cea mai mare creștere săptămânală a numărului de cazuri noi de la debutul pandemiei. 

10.000 de cazuri pe zi, încă de azi

Potrivit specialistului, România va depăși deja, încă de astăzi, pragul de 10.000 de infectări, iar până la finalul săptămânii am putea depăși recordul de cazuri zilnice din valul 4. 

„Comparativ cu valul Delta, valul Omicron a crescut procentual mai mult în 1 săptămână decât a crescut procentual valul Delta în 4 săptămâni (inclusiv în perioada cu cea mai rapidă creștere)! Chiar dacă această creștere se reduce la jumătate, în această săptămână tot vom depăși cu certitudine 10.000 de cazuri pe zi, încă de marți. Dacă în schimb această creștere se menține la nivele apropiate de cele de săptămâna trecută (lucru foarte probabil), vom depăși cu siguranță 15.000 de cazuri pe zi și e posibil chiar să depășim deja în această săptămână recordul de 18.863 de cazuri atins în valul 4-Delta. Este o creștere șocantă a numărului de infectări, atât de rapidă, încât este greu de procesat mental și emoțional”, scrie Jurma pe Facebook.

Cercetătorul mai spune că e posibil ca valul de infectări din valul 5-Omicron să ajungă la maximumul valului 4-Delta înainte ca valul de spitalizări să debuteze, valul de internări debutând în medie la două săptămâni după valul de infectări, iar cel de decese la trei săptămâni.

„Numărul de spitalizări va crește ușor încă din această săptămână, însă abia de săptămâna viitoare valul va izbi în forță spitalele”, a afirmat cercetătorul.

8 din 10 cazuri noi, suspiciune de Omicron

Cu toate că și infectările cu tulpina Delta au fost în ușoară creștere în această perioadă, datele publicate, în weekend, de o rețea privată de sănătate, sugerează că noua tulpină a devenit dominantă în România. Concret, MedLife a anunțat, sâmbătă, că a analizat prin metoda pre-screening PCR un lot de 175 de probe COVID-19 pozitive, dintre care 137 prezintă suspiciune de Omicron (probe care urmează să fie confirmate prin secvențiere în zilele următoare).

Asta înseamnă, însă, că în doar o săptămână procentul cazurilor pozitive de Omicron pe loturile studiate a crescut de la 35% la 78%. 

„Acum două săptămâni nu aveam nicio suspiciune de infectare cu tulpina Omicron pe lotul analizat la momentul respectiv, săptămâna trecută mai mult de o treime dintre probe au fost suspecte și ulterior confirmate prin secvențiere, iar acum am ajuns la aproape 80% dintre probe cu probabilitate de Omicron”, a declarat biologul Dumitru Jardan, coordonatorul studiului de secvențiere desfășurat de MedLife.

Estimări pentru săptămânile următoare

Începând de săptămâna viitoare se va vedea și impactul deschiderii școlilor în format fizic, a mai spus Octavian Jurma, care estimează că tot de săptămâna viitoare „vom depăși cu certitudine 25.000 de cazuri pe zi și e posibil să ne atingem și limita capacității de testare în jurul a 30-40.000 de cazuri pe zi”.

Iar reprezentanții companiei private de sănătate au previziuni similare. Dată fiind contagiozitatea ridicată a noii tulpini și dinamica extrem de abruptă a infectărilor, aceștia anticipează că România ar ajunge, în cifrele oficiale, chiar la 50.000 de cazuri/zi în două săptămâni, în condițiile unei testări adecvate. 

Cifrele reale ar pute fi, însă, mult mai mari. „Dat fiind faptul că cifrele raportate oficial sunt de cel puțin 5 ori mai mici (aspect pe care l-a demonstrat și studiul nostru privind evaluarea gradului de imunizare la nivel urban), sunt șanse mari să înregistrăm în mod real 250.000 cazuri pe zi în următoarele 2 săptămâni”, a spus Mihai Marcu, directorul MedLife Group.

Potrivit acestuia, la începutul lunii februarie numărul cazurilor ar putea începe deja să scadă.

Rafila: transmitere comunitară în 1-2 săptămâni

Ministrul Sănătății recunoaște că România se află pe unul dintre cele mai rapide trenduri de creștere din Europa, în privința valului 5, însă susține că, deocamdată, transmiterea variantei Omicron este sporadică. „Suntem pe unul dintre cele mai rapide trenduri de creștere din Europa și nu mă refer doar la Uniunea Europeană. Suntem pe locul 2 sau 3. Nu avem încă niciun motiv să ne relaxăm, ci dimpotrivă trebuie să fim extrem de atenți”, a spus Alexandru Rafila, duminică seară, la Antena 3, exprimându-și speranța ca aceste cazuri noi „să nu pună în pericol sistemul de sănătate, adică persoanele care se internează să nu fie așa de multe”. 

Potrivit ministrului Rafila, varianta Omicron încă nu este preponderentă în prezent, în România, și „se va transmite comunitar în cel mult două săptămâni”.

Reamintim că, potrivit celui mai pesimist scenariu al Institutului Național de Sănătate Publică, publicat la finalul anului 2021, von avea circa 25.000 de cazuri zilnice, cu aproximativ 10-20% spitalizări. 

Județul Cluj intră în zona roșie 

​​Rata de infectare la nivel național este în creștere, incidența cazurilor COVID-19 în țară ajungând, ieri, la 1,65. Județul Cluj este primul care reintră în zona roșie, cu o incidență de 3,44. În București și alte cinci județe, sunt în zona galbenă, cu o incidență de peste 2 la mia de locuitori (București - 2,57, Brașov - 2,31, Ilfov - 2,29, Suceava - 2,28, Timiș - 2,19 și Bihor 2,14). 

La nivelul comunelor, cea mai mare incidenţă la mia de locuitori se înregistrează în Ciurila, din judeţul Cluj (14,05), urmată de Coronini (Caraş-Severin) -12,09, Ipoteşti (Suceava) - 11,49 și Poarta Albă (Constanţa) - 10,89. 

 

21 de oraşe înregistrează o rată de infectare cumulată la 14 zile de peste 3 la mia de locuitori, a informat, ieri, Grupul de Comunicare Strategică.

 

„Virusul și-a ținut promisiunea și a sosit în forță, așa cum a anunțat în urmă cu o lună. Pandemia este în continuare mult mai predictibilă decât clasa politică și autoritățile”, spune Octavian Jurma.

×
Subiecte în articol: Octavian Jurma omicron covid-19