x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social La Muzeul Militar are loc "AeroNautic Show Lacul Morii 201 cu exerciţii demonstrative de paraşutare şi de intervenţie

La Muzeul Militar are loc "AeroNautic Show Lacul Morii 201 cu exerciţii demonstrative de paraşutare şi de intervenţie

16 Sep 2017   •   11:03
La Muzeul Militar are loc "AeroNautic Show Lacul Morii 201 cu exerciţii demonstrative de paraşutare şi de intervenţie

O expoziţie a Muzeului Militar Naţional "Ferdinand I" dedicată Primului Război Mondial, precum şi exerciţii de intervenţie la un dispozitiv exploziv improvizat, paraşutări pe apă şi recuperări executate de militari se vor desfăşura sâmbătă la „AeroNautic Show Lacul Morii 2017”. În Parcul Crângaşi vor fi organizate ateliere de realizare a nodurilor marinăreşti, căţărare la panoul mobil de alpinism şi traversare pe funicular.

Sâmbătă, între 11.00 şi 14.30, în zona Lacului Morii se va desfăşura spectacolul „AeroNautic Show Lacul Morii 2017”, fiind organizate exerciţii demonstrative de paraşutare pe apă şi recuperare executate de militari din cadrul Forţelor Terestre Române. Paraşutarea se va face dintr-o aeronavă C-27J Spartan aparţinând Forţelor Aeriene Române. De asemenea, Forţele Navale Române sunt vor face un exerciţiu combinat elicopter şi forţe pentru operaţii speciale – inserţie în apă, recuperare cu coşul, recuperare cu coarda şi paraşutare la punct fix.

Tot în cadrul spectacolului aeronautic, vor fi prezenţi şi Iacării Acrobaţi, precum şi Sorin Bochiş, care va face spectacol cu un avion biplan. Brigada Specială de Intervenţie „Vlad Ţepeş” a Jandarmeriei Române va face un exerciţiu demonstrativ de recuperare din apă, iar SMURD va desfăşura o simulare de salvare de la înec cu scafandri.

De asemenea, în Parcul Crângaşi vor fi spectacole susţinute de Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale şi de ansamblul Cercului Militar Curtea de Argeş, iar militarii Brigăzii 30 Gardă "Mihai Viteazul" vor face o demonstraţie de mânuire a armamentului.

Muzeul Militar Naţional „Ferdinand” va fi prezent cu o expoziţie dedicată Primului Război Mondial, vor fi prezentate tehnicile de primajutor şi standuri de carte. În plus, publicul va putea asista la exerciţii practice de detecţie şi intervenţie la un dispozitiv exploziv improvizat, ateliere interactice de realizare a nodurilor marinăreşti, căţărare la panoul mobil de alipinism, traversare pe funicular, iar cei interesaţi pot obţine informaţii despre recrutarea în Armata României.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Aeronautică Română şi Ministerul Apărării.

RATB anunţă ca va suplimenta numărul tramvaielor pe linia 41, pentru spectacolul Aeronautic Show.Agerpres

×