Greva controlorilor de trafic aerian nu are nicio legătură cu minivacanţa de Rusalii, nu pentru salarii facem greva, ci pentru a salva ROMATSA, o instituţie care nu este bugetară, dar care aduce bani la buget, a declarat luni Florin Diaconu, purtătorul de cuvânt al Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR).
"Ne cerem scuze faţă de pasagerii care şi-au planificat vacanţe în perioada aceasta! Greva noastră nu are nicio legătură cu această perioadă de vacanţă. Este important să înţelegeţi că a început demult acest conflict. De şase luni puteam să începem, am fost cu procedura (finalizată - n.r.) pentru a putea începe greva. Am aşteptat şase luni ca să înţeleagă cineva şi să facă ceea ce trebuia să facă", a spus Diaconu, înaintea negocierilor de la Ministerul Transporturilor.
Potrivit acestuia, demersurile care trebuiau făcute pentru salvarea Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA vizau transmiterea către Comisia Europeană, până la data de 5 iunie, a planului de performanţă al ROMATSA, însă minivacanţa de Rusalii a devansat data limită de transmitere la 31 mai 2017.
"Pentru faptul că nu s-au întâmplat lucrurile acestea, am fost obligaţi să facem acea grevă de avertisment. Dar se vede că am fost aduşi în pragul acestei greve generale. Nu este vina noastră. Am făcut toate demersurile pe toate căile legale care s-au putut face. Suntem deja în ultimul moment în care probabil nu se va mai putea face nimic şi toată lumea concură la falimentarea ROMATSEI. Când spun 'toată lumea' mă refer la cei care aveau obligaţia să facă acele documente către EUROCONTROL, către Comisia Europeană", a precizat liderul sindical.
La rândul său, Gabriel Tudorache, un alt lider sindical al ROMATSA a explicat că înainte de greva de avertisment trebuiau făcute anumite documente şi trimise la Bruxelles.
"S-a stabilit ca împreună cu specialiştii Ministerului Transporturilor, ai Autorităţii Aeronautice Civile, inclusiv cu specialiştii ROMATSA, joia înainte de greva de avertisment ca până în joia cealaltă să facem anumite documente: o scrisoare care conţinea - am lucrat împreună cu autoritatea - conţinea undeva la 8-9-12 pagini. Joi, când au ajuns aici reprezentanţii ROMATSEI cu această scrisoare li s-a spus că domnul ministru nu poate să trimită aşa ceva, o să trimită o scrisoare scurtă de 4 - 5 rânduri în format diplomatic. Dacă trimit aşa ceva în mod cert nu o să se accepte niciodată. Nu înţeleg de ce s-a pierdut o săptămână. Puteau să trimită acele 4-5 rânduri în momentul respectiv, nu trebuia să aşteptăm o săptămână", a menţionat Tudorache.
O altă problemă ridicată de sindicalişti vizează bugetul aferent pe 2018.
"Pe lângă asta, baza de cost, care este bugetul aferent lui 2018, s-a discutat de fiecare dată când s-a venit la minister şi cu reprezentanţii autorităţii şi cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor că trebuie depusă una altfel decât s-a angajat ROMATSA în 2014. Acea aduce clar la faliment. În cursul zilei de vineri sau joi, directorul general al ROMATSEI - numai cu dânsul a comunicat MT în toată această perioadă - a primit răspuns că nu se poate, trebuie să trimitem aceeaşi bază de cost pe care o avem în acel plan de performanţă. Asta este o dovadă totală ori de neseriozitate ori efectiv există alte interese", a subliniat Gabriel Tudorache.
Florin Diaconu a adăugat că greva anunţată de sindicaliştii de la ROMATSA vizează salvarea instituţiei.
"Vreau să înţeleagă opinia publică: nu la noi e vina, nu pentru salariile noastre facem ce facem, ci pentru a salva o instituţie românească, care nu e bugetară şi care aduce bani la buget", a susţinut el.
Liderul sindical a dat asigurări că sindicaliştii sunt deschişi la negocieri şi vor face toate eforturile pentru a nu se ajunge la greva generală a controlorilor de trafic aerian.
"Noi suntem deschişi, vom negocia şi vom face toate eforturile să nu ajungem mâine la ora 9:00 să pornim greva, dar nu ştim dacă se mai poate face ceva în timp util", a spus acesta.
Celălalt reprezentant al sindicaliştilor, Gabriel Tudorache, a ţinut să adauge că documentaţia pentru salvarea ROMATSEI există dar nu sindicatele sunt cele care pot să o trimită la Bruxelles.
"Documentaţia există, dar nu noi suntem cei care putem să trimitem. Legislaţia prevede: patronatul propune consiliului de administraţie, consiliul de administraţie aprobă sau nu. Documentele urmează să ajungă la autoritatea Aeronautică Civilă după care în Ministerul Transporturilor şi trebuie trimise (Bruxelles - n.r.)", a concluzionat Tudorache.
Controlorii de trafic aerian au anunţat săptămâna trecută că vor declanşa grevă generală în data de 30 mai 2017, pe termen nelimitat. În data de 12 mai, angajaţii ROMTASA s-au aflat în grevă de avertisment, timp de două ore, peste 100 de salariaţi ai regiei protestând faţă de managementul "profund defectuos" al Regiei şi de lipsa contractului colectiv de muncă.
Liderul ATSR declara la acea dată că angajaţii ROMATSA nu au făcut grevă pentru salarii mai mari, ci pentru a atrage atenţia autorităţilor statului asupra situaţiei regiei şi a o salva de la faliment.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, solicită sindicaliştilor, într-o postare pe Facebook, să nu afecteze planurile de minivacanţă ale românilor, în condiţiile în care controlorii de trafic au anunţat că vor declanşa grevă generală în data de 30 mai 2017.
"Fac un apel la raţiune către sindicaliştii ROMATSA şi le solicit în primul rând să nu afecteze planurile de minivacanţă ale românilor", susţine pe reţeaua de socializare şeful de la Transporturi.
Acesta precizează că îl preocupă "extrem de mult" situaţia de la ROMATSA, dar că nu intenţionează să cedeze presiunilor nejustificate.
"Mă preocupă extrem de mult situaţia de la ROMATSA şi greva anunţată pentru data de 30 mai. Ţin să precizez, de la bun început, că nu am de gând să cedez la presiuni nejustificate", a scris ministrul Transporturilor.
Răzvan Cuc afirmă că este un om deschis dialogului şi este dispus să îi primească la discuţii pe sindicaliştii ROMATSA "dacă vor veni cu solicitări concrete".
"Am avut întâlniri cu reprezentanţii sindicatului de la ROMATSA şi înainte de greva de acum două săptămâni. Aceştia şi-au prezentat revendicările, care ţin de minister şi am stabilit împreună un calendar foarte clar pe care noi l-am şi respectat. Eu sunt un om deschis dialogului şi, la fel cum i-am primit de două ori, înainte de greva de avertisment, îi voi primi şi acum, dacă vor veni cu solicitări concrete", a mai scris pe pagina de socializare ministrul Transporturilor.
Controlorii de trafic aerian vor declanşa grevă generală în data de 30 mai 2017, pe termen nelimitat, a anunţat, joi, preşedintele Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian (ATSR), Gabriel Tudorache.
Angajaţii ROMTASA s-au aflat în data de 12 mai în grevă de avertisment, timp de două ore, peste 100 de salariaţi ai regiei protestând faţă de managementul "profund defectuos" al Regiei şi de lipsa contractului colectiv de muncă.
Pe 26 mai, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, solicita sindicaliştilor să nu afecteze planurile de minivacanţă ale românilor, în condiţiile în care controlorii de trafic au anunţat că vor declanşa grevă generală în data de 30 mai 2017.
"Fac un apel la raţiune către sindicaliştii ROMATSA şi le solicit în primul rând să nu afecteze planurile de minivacanţă ale românilor", susţinea pe reţeaua de socializare şeful de la Transporturi.
Acesta a preciza că îl preocupă "extrem de mult" situaţia de la ROMATSA, dar că nu intenţionează să cedeze presiunilor nejustificate.
"Mă preocupă extrem de mult situaţia de la ROMATSA şi greva anunţată pentru data de 30 mai. Ţin să precizez, de la bun început, că nu am de gând să cedez la presiuni nejustificate", a scris ministrul Transporturilor.
Răzvan Cuc afirmă că este un om deschis dialogului şi este dispus să îi primească la discuţii pe sindicaliştii ROMATSA "dacă vor veni cu solicitări concrete".
"Am avut întâlniri cu reprezentanţii sindicatului de la ROMATSA şi înainte de greva de acum două săptămâni. Aceştia şi-au prezentat revendicările, care ţin de minister şi am stabilit împreună un calendar foarte clar pe care noi l-am şi respectat. Eu sunt un om deschis dialogului şi, la fel cum i-am primit de două ori, înainte de greva de avertisment, îi voi primi şi acum, dacă vor veni cu solicitări concrete", a mai scris pe pagina de socializare ministrul Transporturilor. AGERPRES