x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social GALERIE FOTO Marş impresionant în memoria victimelor tragediei din clubul Colectiv

GALERIE FOTO Marş impresionant în memoria victimelor tragediei din clubul Colectiv

de Theodora Şutiu    |    31 Oct 2018   •   08:27
GALERIE FOTO Marş impresionant în memoria victimelor tragediei din clubul Colectiv
Sursa foto: Lucian Alecu

Mai multe evenimente au avut loc, ieri, în Bucureşti şi alte oraşe ale ţării în memoria celor 65 de victime care și-au pierdut viața în incendiul de pe 30 octombrie 2015, produs în clubul Colectiv. Oamenii au ieşit ieşi în stradă, aşa cum au făcut-o şi anii trecuţi, pentru a aprinde lumănări, a depune flori şi a cânta în cinstea tuturor tinerilor care au pierit în acea blestemată noapte.

În jurul orei 11.00, Klaus Iohannis a ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor tragediei, la monumentul din faţa clubului Colectiv. Preşedintele nu a dat nicio declaraţie la faţa locului. La Bucureşti au avut loc două slujbe de pomenire pentru cei 65 de tineri morţi în incendiul din clubul bucureştean Colectiv. Primul parastas a fost oficiat la Biserica Sfântul Nicolae - Broşteni, începând cu ora 10.00, iar cel de-al doilea - la 11,00, în Piaţa Bucur, în imediata apropiere a locului tragediei.

Marşul Chitarelor în ritm rock

Un „Marș al Chitarelor” a fost organizat de Asociația GTG 3010, în Piața Unirii. De aici, în jurul orei 19.00, participanții au pornit spre clubul Colectiv. " Astăzi este ziua în care politicienii ar trebui să se retragă şi, în semn de respect față de rudele celor decedați, ar trebui să își ceară iertare. Este ziua în care revoluţionarii, activiştii de profesie ar trebui să tacă. Asta este ziua în care ar trebui să vorbească doar ei, victimele unui dezastru provocat de noi toți. Astăzi avem " Marşul Chitarelor " ,un marș al tăcerii, un marș fără scandări, fără sloganuri, fără politică, doar un marș al respectului față de viață, față de tinerețe, față de arte, față de supraviețuitori şi aparținători. Vă așteptăm cu lumină, cu flori şi cu chitări, la ora 19.00 in fața magazinului Unirea sau direct la Colectiv", a fost mesajul preşedintelui Asociaţiei GTG 3010, Eugen Iancu.

Biroul de presă al Guvernului a transmis presei, marți la ora 14:33, un comunicat scurt, sec adresat de prim-ministrul Viorica Vasilica Dăncilă victimelor #Colectiv. Asta, după ce Dăncilă, întrebată de jurnalişti, marţi la ora 10:00, dacă are un mesaj pentru victime, nu a răspuns întrebării şi a plecat.

×