x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Medicii protestează faţă de Regulamentul de sporuri

Medicii protestează faţă de Regulamentul de sporuri

de Monica Cosac    |    20 Mar 2018   •   07:41
Medicii protestează faţă de Regulamentul de sporuri
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Sindicatul Medicilor Români „Promedica” protestează faţă de Regulamentul de acordare a sporurilor în sistemul medical. Reprezentanţii medicilor afirmă că documentul a fost elaborat în mod netransparent de către Ministerul Sănătăţii şi cer „rectificarea în regim de urgență a actului” şi eliminarea Anexei 10, prin care sporurile doctorilor ajung să fie cu mult mai mici faţă de cele acordate asistenților și personalului auxiliar din aceeași instituție.

Atitudinea şi deciziile recente adoptate de Ministerul Sănătăţii în privinţa regulamentului de sporuri au dus, în mod firesc, la nemulţumirea medicilor din secţiile cu grad de risc crescut - ATI, UPU, Psihiatrie -, atrag atenţia sindicaliştii Promedica. „Nemulţumirea colegilor noştri este legată de modul netransparent în care acest regulament a fost elaborat, dar şi de prevederi care nu mai respectă scopul esenţial al sporurilor şi anume diferenţierea situaţiilor cu risc. Dacă din raţiuni contabile sau politice se impun limitele acestor sporuri, suntem convinşi că deciziile trebuie să fie luate doar în urma unui dialog care să implice toţi medicii din specialităţile implicate şi defavorizate, respectând şi principiul diferenţierii în funcţie de durata pregătirii profesionale”, spune preşedintele Promedica, dr. Eleodor Cârstoiu.

Cu toate că sporurile ar trebui să fie o reflectare a riscurilor la care este supus un angajat la locul de muncă, prin Anexa 10 din proiectul de Regulament întocmit de Ministerul Sănătăţii se introduce un mecanism de egalizare a salariilor, mai spun doctorii. Sindicatul „Promedica” solicită Ministerului Sănătăţii să invite la dialog reprezentanţii tuturor specialităţilor, medici şi asistenţi medicali, şi să rectifice în regim de urgență regulamentul prin retragerea Anexei 10 din procesul legislativ. „Valorile menționate în Anexa 10 sunt stabilite în mod arbitrar, fără vreo legătura cu prevederile Anexelor 1-9 din Regulament și, evident, cu încălcarea legii 153/2017”, precizează reprezentanţii „Promedica”.

Totodată, doctorii sunt revoltaţi de faptul că autorităţile au prezentat ca „venituri ale medicilor” nişte cifre care rezultă în urma unui timp total de muncă ce depăşeşte cu mult normarea optimă, exagerând numărul de gărzi.

Dacă hotărârea va fi adoptată şi publicată în Monitorul Oficial în forma afişată în prezent, sindicatul „Promedica” anunţă că va recurge la toate măsurile legale pe care le are la dispoziţie, urmând a solicita inclusiv instanţelor de judecată anularea actului.

Reprezentanţii medicilor spun că Anexa 10 „sfidează orice logică și orice ierarhie salarială”, iar situația în care sporurile asistenților și ale personalului auxiliar sunt de până la trei ori mai mari decât ale celor acordate medicilor din aceeași instituție, este o expresie a unei nedreptăți și sfidări la adresa personalului cu studii superioare.

 

 

×
Subiecte în articol: medicii protesteaza regulament sporuri