Peste 5.300 de minori nu au putut să călătorească anul trecut în străinătate pentru că nu deţineau documente de călătorie valabile. Conform legii, minorii pot ieşi din ţară în baza unui document de călătorie valabil, paşaport sau carte de identitate pentru minorii peste 14 ani, numai dacă sunt însoţiţi de o persoană majoră şi deţin în scris acordul ambilor părinţi.
Condiţii de călătorie
Având în vedere că se apropie vacanţa de vară, iar în această perioadă mulţi copii intenţionează să plece în străinătate, poliţiştii de frontieră au reamintit condiţiile în care pot fi scoşi din ţară minorii. Potrivit autorităţilor, în fiecare an câteva mii de copii români minori au fost nevoiţi să-şi întrerupă călătoria întrucât însoţitorii lor nu aveau documentele necesare. În cazul în care copilul călătoreşte doar cu unul dintre părinţi, acesta trebuie să prezinte la graniţă o declaraţie a celuilalt părinte sau, după caz, dovada decesului celuilalt părinte. Dacă părinţii sunt divorţaţi, iar părintele însoţitor face dovada faptului că minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, însă cei doi părinţi exercită în comun autoritatea părintească, acesta trebuie să prezinte acordul autentificat al celuilalt părinte cu privire la ieşirea din ţară. În cazul însoţitorilor, este obligatoriu cazierul judiciar.