x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Ministrul Daea a donat un berbec unui fermier

Ministrul Daea a donat un berbec unui fermier

03 Apr 2018   •   15:56
Ministrul Daea a donat un berbec unui fermier
Sursa foto: Karina Knapek

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, şi alţi 31 de fermieri au donat animale unui sibian, căruia i-au ars aproximativ o sută de oi şi miei, într-un incendiu care a avut loc recent. Ministrul Daea i-a trimis fermierului Călin Naiţă din Şura Mică un berbec cu certificat de origine, pe care l-a cumpărat de la un alt fermier din Nădlac. „Impresionat de drama bietului fermier sibian care a mai rămas cu doar 40 de oi, ministrul Agriculturii, Petre Daea, l-a contactat telefonic asigurându-l de tot sprijinul făcând apel la crescătorii din judeţul Sibiu şi din ţară să fie solidari şi să doneze animale fermierului din Şura Mică pentru a atenua pierderea suferită de acesta. Aşa s-a ajuns la faptul că fermierul care şi-a pierdut animalele în incendiu să fie ajutat de cel puţin 31 de fermieri din întreaga ţară, aceştia donându-şi din propriile animale. Fermierul sibian a primit animalele donate în cadrul unui târg de oi ecologice. Animalele i-au fost transportate gratis, acasă, cu ajutorul unei fermiere din judeţul Sibiu. 


 

 

×
Subiecte în articol: Petre Daea donatii animale