Locuinţele aflate în comunităţi izolate vor fi racordate la reţeaua electrică în Programul "Centenarul Luminii", prin care vor fi finanţate panouri fotovoltaice pentru producerea de energie, a anunţat marţi ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, într-o conferinţă de presă.
"Ghidul Programului "Centenarul Luminii" este publicat deja în Monitorul Oficial. Acesta este dedicat 100% românilor ale căror gospodării nu sunt racordate la reţeaua electrică. Celor care, deşi ne aflăm în Mileniul 3, încă nu au lumină în locuinţe. Vom finanţa sisteme de panouri fotovoltaice de cel puţin 1 Kw, pentru producerea energiei electrice pentru aceşti oameni. Vom lucra cu primăriile din astfel de comunităţi care vor da, ulterior, în folosinţă gratuită instalaţiile de panouri şi îi vor sprijini pe oameni în montarea, monitorizarea şi mentenanţa acestor echipamente", a menţionat Gavrilescu.
Ministrul Mediului a subliniat faptul că va fi pusă la dispoziţie suma de 25.000 de lei pentru fiecare locuinţă aflată la o distanţă mai mare de 2 kilometri faţă de reţeaua electrică.
"Dorinţa mea este ca primele lumini de Centenar să se aprindă până la sfârşitul anului, însă depindem foarte mult de condiţiile meteo. Oricum, instalările vor continua pe toată perioada anului viitor", a spus oficialul.
Anul trecut, în luna octombrie, atât fostul ministru al Energiei, Toma Petcu, cât şi ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, anunţau, pentru 2018, lansarea unui proiect comun de tipul "Casa Verde", destinat unor comunităţi izolate din România care nu au acces la infrastructura de alimentare cu energie electrică.
"Ştim foarte bine că în România mai există unităţi locative şi case care nu sunt încă alimentate cu energie electrică iar la nivel de 2015 aveam informaţii că în jur de 20.000 de familii nu aveau case alimentate cu energie electrică. Am considerat că tocmai la anul, când sărbătorim Centenarul, fiecare dintre noi trebuie să fie alimentat la apă, la energie, lucruri care să ne fie utile. Proiectul pe care Ministerul Energiei îl va scrie va beneficia de ajutorul dat de Administraţia Fondului pentru Mediu, împreună cu unităţile administrativ-teritoriale, să putem să identificăm zonele unde să putem să ducem aşa-zisul program "Casa Verde", astfel încât şi energia electrică, şi apa caldă să fie un potenţial ajutor pentru familiile respective, care locuiesc mai ales în zonele montane şi deluroase. Vom avea mai întâi un studiu, astfel încât să putem să identificăm unde sunt zonele respective. Ministerul Energiei va fi lider de proiect în cadrul acestui parteneriat cu Ministerul Mediului şi Unităţile Administrativ Teritoriale", afirma ministrul Mediului.
Conform datelor oficiale, în România, în jur de 100.000 de locuinţe şi aproape 250.000 de cetăţeni nu au acces la infrastructura specifică pentru alimentarea cu energie electrică.
Sursa: Agerpres