x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Ministrul Mediului: O cauză a atacurilor urşilor este şi Guvernul tehnocrat

Ministrul Mediului: O cauză a atacurilor urşilor este şi Guvernul tehnocrat

13 Aug 2018   •   11:17
Ministrul Mediului: O cauză a atacurilor urşilor este şi Guvernul tehnocrat
Sursa foto: djedzura/Getty Images/iStockphoto

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat în cadrul unei vizite la Băile Tuşnad că atacurile repetate ale urşilor au la bază o serie de cauze, printre care încălzirea globală sau culegerea necontrolată a fructelor de pădure, dar şi guvernarea tehnocrată, care în cele 400 de zile nu a luat măsuri.

 

„În ceea ce priveşte atacurile urşilor din zonă, au fost identificate mai multe cauze, unele fiind obiective, ca, de exemplu, încălzirea globală (...) care au condus la micşorarea perioadei de hibernare a urşilor şi la evidente modificări de comportament. Sunt, însă, şi cauze subiective, precum culegerea necontrolată a fructelor de pădure, neasigurarea, în cantitate corespunzătoare, a hranei de către fondurile de vânătoare, neîntreţinerea păşunilor şi împădurirea acestora, care au condus la apropierea habitatului habitatul urşilor de zonele locuite, gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor menajere. (...) Din păcate, o altă cauză este, însă, şi scăparea de sub orice control a acestei probleme în cele 400 de zile de guvernare tehnocrată”, a precizat ministrul Mediului, printr-un comunicat de presă transmis după vizita la Băile Tuşnad, unde a avut o întâlnire cu autorităţile locale şi judeţene pentru a discuta soluţiile pentru rezolvarea problemei din staţiune, după ce patru bărbaţi au fost atacaţi de urşi, în ultima perioadă. . Aceasta a subliniat că a fost elaborat un plan ce prevede inventarierea şi ciparea exemplarelor, asigurarea unor zone tampon, construirea de garduri de împrejmuire, utilizarea de tomberoane pentru deşeuri menajere la care urşii să nu mai poată avea acces, acţiuni de educare a populaţiei în ceea ce priveşte evitarea şi comportamentul în situaţii de criză. Multe dintre acestea vor fi realizate cu fonduri europene, printr-un proiect POIM, transmis spre aprobare de către Ministerul Mediului. Preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, a declarat că inclusiv ministrul Mediului a văzut chiar în timpul vizitei la Băile Tuşnad mai mulţi urşi trecând pe lângă Lacul Sfânta Ana. „Ieri seara chiar şi doamna ministru, vicepremier, a fost foarte surprinsă de ceea ce a văzut la Lacul Sf. Ana, s-a întâlnit nu cu un urs, ci cu mai mulţi deodată, fără a fi pregătită”, a afirmat Borboly Csaba.

 

Directorul Rezervaţiei Lacul Sf. Ana - Tinovul Mohoş, Gavril Hadâmbaş, a declarat că urşii vin în fiecare seară la Lacul Sf. Ana şi a făcut din nou un apel la oameni să nu se fotografieze cu aceste animale, pentru a evita producerea unor accidente.

 

Graţiela Gavrilescu a făcut şi un apel către administratorii fondurilor cinegetice să pună în aplicare cât mai repede ordinele de derogare privind urşii de la Băile Tuşnad

×
Subiecte în articol: Grațiela Gavrilescu