x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Minivacanța de 1 decembrie. Zile libere pentru angajați

Minivacanța de 1 decembrie. Zile libere pentru angajați

de Redacția Jurnalul    |    22 Noi 2022   •   10:40
Minivacanța de 1 decembrie. Zile libere pentru angajați

Românii vor avea o minivacanță între 30 noiembrie - 4 decembrie 2022, potrivit unei hotărâri de guvern.

Bugetarii beneficiază astfel de 5 zile libere prin legarea sărbătoarei Sfântului Andrei, a ZIlei Naționale și a weekend-ului. Excepție fac acele domenii economice unde activitatea nu poate fi întreruptă. De asemenea, ziua liberă de 2 decembrie va fi recuperată prin prelungirea programului de lucru al instituțiilor și autorităților publice.

Zilele libere sunt decise la începutul fiecărui an pentru personalul din sistemul bugetar, potrivit Codului Muncii. Excepție fac salariații din sectoarele strategice, precum și magistrații și personalul din cadrul instanțelor de judecată care au stabilite termen pentru procese în ziua de 2 decembrie. 

"Ziua de 2 decembrie 2022 fiind stabilită ca zi liberă, instituţiile publice și autoritățiile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru, potrivit planificărilor stabilite. Prestarea muncii conform celor menționate nu conferă acordarea de timp liber corespunzător.

În ceea ce privește locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii, dispozițiile prezentului act normativ nu se aplică.

De asemenea, pentru funcţionarea justiţiei ca serviciu public, dispozițiile prezentului act normativ nu se aplică magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în ziua de 2 decembrie 2022 şi nici participanţilor în aceste procese", se arată în nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern.

Totodată, în mediul privat rămâne la latitudinea angajatorilor dacă vor acorda sau nu zilele libere salariaților. 

Zile libere în 2023

Un proiect al  Ministerului Muncii prevede că bugetarii vor avea 18 zile libere, respectiv pe 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august în 2023.

Pentru recuperarea zilelor de muncă, instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 28 februarie 2023, 30 iunie 2023, respectiv 31 august 2023.

 

×