x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Minivacanta de 1 Mai - În jur de 20.000 de turiști sunt așteptați la malul mării

Minivacanta de 1 Mai - În jur de 20.000 de turiști sunt așteptați la malul mării

28 Apr 2017   •   18:08
Minivacanta de 1 Mai - În jur de 20.000 de turiști sunt așteptați la malul mării
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Aproximativ 18.000 - 20.000 de turişti sunt aşteptaţi pe litoral în acest weekend şi în ziua de 1 Mai, la care se vor adăuga cei 60.000 de turişti care se vor îndrepta spre munte şi spre zonele rurale, a declarat, vineri, Dragoş Răducan, prim-vicepreşedinte executiv al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). 

"1 Mai este un eveniment turistic specific litoralului, toată lumea vrea la mare, e soare, e cald. Deja au început să sosească primii turişti pe litoral. Cap de afiş sunt Mamaia şi Vama Veche. În total aşteptăm 18.000 - 20.000 de turişti pe litoral", a spus reprezentantul FPTR. 

Totodată, pe lângă cei care merg la mare să se distreze, mai sunt şi turiştii care vor să se relaxeze încă o dată după Paşte şi merg la munte sau în zonele rurale. La munte sunt aşteptaţi 20.000 de turişti şi încă 40.000 în zonele rurale. 

"Mai există şi categoriile de turişti care merg în Bulgaria şi, puţini, în Grecia. Cei care se duc în Bulgaria vor confort, mâncare multă şi să stea, spre deosebire de turiştii care aleg litoralul românesc şi care sunt activi şi pun distracţia pe primul plan. De asemenea, un alt motiv pentru care unii preferă litoralul bulgăresc în această perioadă este că acolo va fi mai cald decât la noi. Dacă pe litoralul românesc vor fi 16 grade, acolo vor fi peste 20 de grade, se va putea face plajă şi chiar baie, pentru că acolo nu ajung curenţii din nordul Mării Negre", a adăugat Răducan. 

O altă categorie de turişti va fi a celor care preferă city-break-urile. 

Răducan a mai spus că nu este relevantă o comparaţie cu anul trecut, deoarece în 2016 sărbătorile de Paşte şi 1 Mai au coincis. 

"Anul acesta este de fapt un weekend prelungit, nu chiar o minivacanţă, ci maximum trei nopţi. Faţă de acum doi ani sunt mai puţine locuri disponibile pe litoral, pentru că hotelierii nu s-au putut pregăti aşa cum trebuie din cauza vremii reci din această primăvară", a explicat oficialul FPTR. 

Spre exemplu, în Mamaia, 60-70% dintre hoteluri sunt gata să primească oaspeţi. Potrivit rezervărilor făcute pe internet, 80-90% dintre locurile disponibile vor fi ocupate de 1 Mai. 

"Însă sunt convins că oricine va găsi locuri de cazare la mare, deoarece se întâmplă des ca unii dintre turiştii care au făcut rezervări pe internet să renunţe la acestea", a mai spus Răducan. AGERPRES

×