x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Neamţ: O familie din Bicaz s-a intoxicat cu ciuperci otrăvitoare

Neamţ: O familie din Bicaz s-a intoxicat cu ciuperci otrăvitoare

25 Noi 2016   •   15:17
Neamţ: O familie din Bicaz s-a intoxicat cu ciuperci otrăvitoare

O femeie şi cei doi copii ai săi s-au intoxicat după ce au consumat ciuperci otrăvitoare, a declarat, vineri, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Neamţ, doctorul Dorice Albu. 

Potrivit sursei citate, femeia în vârstă de 40 ani şi copiii de 10, respectiv 15 ani, au consumat ciupercile pe care le-au cules de la poalele masivului Ceahlău. La câteva ore după ce le-au mâncat, celor trei li s-a făcut rău şi au solicitat ambulanţa. 

Femeia şi băiatul de 15 ani au fost internaţi la Spitalul Orăşenesc Bicaz, în timp ce fata de 10 ani a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, ea fiind în stare mai gravă. 

Medicii atrag atenţia încă o dată celor care consumă ciuperci să fie atenţi de unde le achiziţionează şi să evite să le culeagă din pădure sau să le cumpere din piaţă dacă nu le deosebesc foarte bine pe cele comestibile de cele otrăvitoare. AGERPRES

×