x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Negocieri eşuate. Administraţia, în grevă

Negocieri eşuate. Administraţia, în grevă

11 Iul 2016   •   08:35
Negocieri eşuate. Administraţia, în grevă
Sursa foto: Adrian Manolache

Sindicaliştii din administraţia locală vor întrerupe lucrul, mâine, şi ameninţă că începând din 19 iulie vor intra în grevă pe timp nelimitat. Negocierile purtate în weekend cu Ministerul Muncii au eşuat, sindicatele spunând că ministrul s-a răzgândit de la o oră la alta.

Printre primăriile care vor înceta lucrul pe durata întregului program se numără Primăria Capitalei şi Primăria Sectorului 3 din Bucureşti. Sindicaliştii au decis să respecte calendarul grevelor de protest după ce, în negocierile purtate sâmbătă, acordul la care se ajunsese în prima parte a zilei a fost respins de Ministerul Muncii în a doua parte a zilei. "La ora 15:00 au început discuţiile la Ministerul Muncii şi s-au încheiat la ora 22:30. Până în jurul orei 21.00 am avut redactat un acord asupra căruia am convenit pe marginea revendicărilor noastre cu termene clare de soluţionare. A ajuns înapoi în altă formă, în sensul că toate termenele de soluţionare a revendicărilor noastre, datele concrete şi alte aspecte au fost excluse din acest acord", a relatat secretarul general al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), Bogdan Şchip. "Discuţiile pe problema salarizării urma să le începem săptămâna viitoare. Pe parcursul întâlnirii, ministrul a plecat la altă întâlnire. S-a întors la ora 20.30 zicând că şeful lui nu a fost de acord cu programul nostru", a spus Şchip. Ministerul a propus, în schimb, formarea unui grup de lucru care să reia discuţiile privind problemele din administraţie pe parcursul acestei luni.

Solicitările angajaţilor din primării

Sindicaliştii din administraţia locală cer majorarea salariilor cu 25% şi acordarea normei de hrană pentru toţi angajaţii primăriilor şi consiliilor judeţene, acolo unde resursele bugetare permit acest lucru. Aceştia au mai cerut şi acordarea de vouchere de vacanţă. O soluţie pe termen lung de rezolvare a problemelor din administraţia locală a fost propusă, ieri, de vicepremierul Costin Borc. Potrivit acestuia, s-ar putea institui regula angajării unui singur om în administraţie la fiecare doi angajaţi care ies la pensie, pentru reducerea personalului.

"Ministerul Muncii s-a angajat ca prim pas să colecteze datele privind salariile ce vor fi plătite în unităţile administrativ-teritoriale. Datele vor fi utilizate în mod transparent la fundamentarea proiectului legii unitare de salarizare a personalului plătit din fonduri publice", Ministerul Muncii

Sindicaliştii din administraţie pregătesc o grevă de o zi. Dacă cererile lor nu vor fi aprobate, urmează greva generală pe termen nelimitat, începând de marţea viitoare

×