Polițiștii din Neamț s-au confruntat cu o nouă invenție pusă la cale de escroci.
Sub pretextul că aduc "ajutoare de la biserică", hoții reușesc să intre în casele oamenilor și să sustragă banii pe care aceștia îi au în casă. Asta i s-a întâmplat unui bătrân din Roman, județul Neamț, care a rămas fără 4.500 de lei, după ce s-a lăsat păcălit de un bărbat care i-a bătut în ușă.
"Pe data de 10 ianuarie 2024, anchetatorii din Roman au fost sesizaţi de către un bărbat, în etate de 88 de ani, că o persoană, pe care o primise în locuinţă, i-a sustras economille, lucru descoperit după plecarea acesteia", au transmis polițiștii.
Totul s-a întâmplat când bătrânul se afla acasă împreună cu fiica sa.
Când a deschis ușa, bărbatul necunoscut i-a spus că a venit pentru a-i aduce un pachet din partea bisericii, în care se aflau pijamale și un halat.
Bătrânul l-a primit în casă, însă, profitând de neatenția victimei, bărbatul a reușit să fure suma de 4.500 de lei.
"În urma activităţilor investigativ-operative efectuate, a fost identificată autoutilitara folosită de către persoana bănuită de comiterea faptei, iar cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Postului de Poliţie Moţca, aceasta a fost depistată pe raza localităţii Moţca“, spune inspector Ramona Ciofu de la Poliţia Neamţ.
În urma controlului autovehiculului şi a persoanelor din interiorul acestuia, a fost găsită suma de 4.701 lei, susceptibilă a fi provenită din săvârşirea de infracţiuni.
De asemenea, în baza probelor strânse, anchetatorii au dispus reţinerea unui bărbat în vârstă de 30 de ani, cu domiciliul în Iaşi, acuzaţia adusă fiind cea de furt calificat, potrivit adevarul.ro.