
FOTO: Diana Oros
Transportatorii rutieri care au protestat ieri în toată ţara au convenit, în urma discuţiilor avute cu reprezentanţii Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), un tarif maxim al poliţelor RCA de 7.500 de lei/an, după ce, iniţial, s-a vorbit despre un cuantum de 6.149 lei/an.
“O delegaţie de patru persoane a discutat la ASF şi a ajuns la o înţelegere. Au făcut calculele pentru vehicule comerciale de peste 16 tone la o valoare-ţintă de 7.500 de lei, care să fie valabilă din 3 octombrie. Este nevoie de avizul Consiliului Concurenţei şi al Guvernului pe acest tarif. S-a convenit să se ia în calcul frecvenţa şi dauna medie, ţinând cont de daunele întâmplate şi neavizate, precum şi de trendul acestora. Se va folosi sistemul de bonus malus, bonus în principiu şi malus nu, pentru că pe perioada acestui tarif fixat, malus, trebuie să clarificăm cu ei. O să ne cheme la discuţii să ne arate structura tarifului. Dacă reuşim să obţinem mai jos, va fi excelent. La discuţii vom fi chemaţi probabil săptămâna viitoare. Pentru noi este OK şi mâine", a declarat secretarul general UNTRR, Radu Dinescu.
La întâlnirea de la ASF au participat reprezentanţi ai UNTRR, APTE 2002, FORT, Apulum şi ASF.
Preşedintele Iohannis solicitase ieri după-amiază ASF, Consiliul Concurenţei şi Guvernului să găsească “nu doar o rezolvare imediată, ci una pe termen lung" pentru problemele transportatorilor
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că ordonanța privind plata orelor remediale a fost prezentată în ședința de miercuri a Guvernului. Plata va fi motivantă, fiind echivalentă cu salarizarea...
Cele mai mari pensii speciale sunt în magistratură, a declarat, miercuri seara, ministrul Muncii, Raluca Turcan, care a precizat că se încearcă să se găsească o variantă de mișcorare a lor, care să aibă și...
Este cod roșu de avalanșă în Munții Făgăraș, la altitudini de peste 1.800 de metri, a anunțat, miercuri seara, Salvamont Sibiu, care recomandă evitarea traseelor montane.
În urma ninsorilor din ultimele...
Focuri de armă au fost trase la Constanța, după ce doi bărbați au fost prinși la furat de pe podul feroviar ce leagă Medgidia de Negru-Vodă.
Potrivit Poliției Constanța, polițiștii din cadrul Postului de...
Poliţia rusă l-a reţinut miercuri pe fratele lui Aleksei Navalnîi, după ce a efectuat percheziţii la apartamentul din Moscova al disidentului, transmite Reuters.
În cursul zilei de miercuri, poliţia a...
Începând cu data de 1 februarie, la nivelul centrelor de vaccinare din România va începe administrarea vaccinului Moderna pentru care rapelul se realizează la 28 de zile, anunță, miercuri seara, Comitetul...
Cerul va fi mai mult noros si va mai ninge izolat doar in zona montana.Vantul va sufla tare in prima parte a zilei in sud-est si in zona Carpatilor de Curbura, unde va continua sa viscoleasca zapada...
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că prin prezentarea bugetului construit de PSD, demontăm minciuna Guvernului „Nu se poate”: „Le arătăm că se poate”.
„Am fost întrebați care este rostul...
Suedia a întrerupt plata facturilor emise de compania Pfizer pentru vaccinul anti Covid-19. Suedezii reclamă o umflare a facturilor, producătorul considerând că flaconul are 6 doze, deși din el se pot face doar...
Școlile din Anglia nu se pot deschide deocamdată, spune premierul Boris Johnson. O redeschidere este posibilă din 8 martie, în funcție de vaccinare.
Boris Johnson a declarat că decizia finală depinde de...
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, anunță că va verifica toate centrele de vaccinare din subordine. El se declară îngrijorat de faptul că numeroase centre funcționează cu circuit închis și anunță că...
Acolo unde este medic școlar, triajul epidemiologic îl va face medicul, iar unde este asistent medical, triajul îl va face respectivul asistent. Acolo unde nu sunt nici medici, nici asistente școlare, triajul revine...
Nu există indicație medicală ca rapelul la vaccinul anti-COVID să se facă la alt termen decât cel recomandat de 21 de zile, a afirmat, miercuri, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.
„Nu există...
Ministerul Sănătății a semnat, zilele trecute, o comandă de încă 9 milioane de vaccinuri anti-COVID de la compania germană CureVac, a anunțat, miercuri, la Guvern, ministrul Vlad Voiculescu.
„Premierul...
Ivermectina pentru uz uman a primit aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii. Specialiştii au spus ca medicamentul se poate folosi în studii clinice, la fel ca în...