x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Vor să muncească, nu să primească ajutor

Vor să muncească, nu să primească ajutor

de Diana Scarlat    |    22 Aug 2017   •   16:13
Vor să muncească, nu să primească ajutor

Persoanele cu dizasbilităţi, ONG-urile care le apără drepturile şi Unităţile Protejate care au astfel de angajaţi cer Guvernului blocarea Ordonanţei de Urgenţă 60 din 2017 şi solicită măcar o întâlnire cu Ministerul Muncii. Ordonanţa care îi va elimina din piaţă, prin concurenţa cu celelalte firme, nici măcar nu s-a dezbătut cu cei implicaţi.

Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (FONSS) organizează, astăzi, un protest, de la ora 12.00, în faţa Ministerului Muncii şi Justitiei Sociale. La acţiune vor participa persoane cu dizabilităţi, reprezentanţi şi susţinători ai acestora, din întreaga ţară. Deşi ONG-urile au anunţat că prin OUG 60-2017 vor fi excluse de pe piaţă Unităţile protejate care au aproximativ 2.000 de angajaţi, peste 30% fiind persoane cu dizabilităţi, Guvernul nu a luat în considerare avertismentul acestora şi susține în continuare că nu vrea să le desființeze. Această ordonanță lasă, însă, Unitățile protejate fără absolut niciun fel de protecție pe piața liberă, pentru că persoanele cu nevoi speciale nu pot lucra în acelaşi regim şi cu aceeaşi eficienţă precum ceilalţi angajaţi. Firmele care au astfel de angajaţi sunt acum în situația de a-i da afară, pentru a scăpa de falimentul inevitabil în concurența cu celelalte companii. “Ne-au contactat cei de la Ministerul pentru Dialog Social, să ne propună să discutăm cu ei şi apoi cu Ministerul Muncii, dar nu vrem să mai aşteptăm”, a declarat, pentru Jurnalul Naţional, Mihaela Munteanu, director de comunciare și advocacy FONSS.   

×
Subiecte în articol: Persoanele cu dizasbilităţi