x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Social Peste 6.000 de locuinţe făcute scrum, anual

Peste 6.000 de locuinţe făcute scrum, anual

de Monica Cosac Publicat la 14 Noi 2018 18:50 Modificat la 14 Noi 2018 18:50
Peste 6.000 de locuinţe făcute scrum, anual
Dragos Stoica/Intact Images

Aproape 40.000 de incendii la locuinţe au avut loc în perioada ianuarie 2012- octombrie 2018, conform datelor prezentate, ieri, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). Numărul victimelor acestor incendii este, de asemenea, alarmant de mare: circa 1.200 de persoane au decedat şi peste 2.200 au fost rănite. Potrivit analizei IGSU, principalele cauze ale incendiilor soldate cu decese sunt coşurile de fum defecte sau necurăţate (24,15%), instalaţiile electrice defecte sau improvizate (13,72%), mijloacele de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate (15,69 %), focul deschis (16,73%), acţiunile intenţionate (5,36%) şi scăpările de gaze (3,3%). De asemenea, peste 70% din decese s-au petrecut în sezonul rece, începând cu luna octombrie până în luna martie.

Statistica IGSU relevă că peste 110 incendii la locuinţe - din cele aproximativ 6.000, câte au loc, în medie, anual, în România - sunt generate de scăpările de gaze, iar circa o treime dintre aceste evenimente sunt soldate cu decese şi cu distrugerea a mai mult de o proprietate.

Reprezentanţii IGSU precizează că regulile de bază care trebuie respectate sunt: verificarea instalaţiilor electrice, a coşurilor de fum, a ţevilor de gaze şi a aparaturii conectate la toate aceste reţele.

Cu ocazia „Zilei Informării Preventive”, organizată în fiecare an când data de 13 noiembrie coincide cu o zi de marţi, IGSU desfăşoară activităţi de informare preventivă sub sloganul „Preveniţi Ghinionul!”.

 

×
Subiecte în articol: locuinte incendiate