x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social PMB: Peste 1.200 de cereri de acordare a stimulentului pentru nou-născuți, depuse în decurs de o lună

PMB: Peste 1.200 de cereri de acordare a stimulentului pentru nou-născuți, depuse în decurs de o lună

01 Aug 2017   •   18:36
PMB: Peste 1.200 de cereri de acordare a stimulentului pentru nou-născuți, depuse în decurs de o lună

Primări Capitalei a primit peste 1.200 de cereri de acordare a stimulentului financiar de 2.500 de lei pentru nou-născuți, de la debutul programului, pe 26 iunie, până în prezent.

4093575e-800e-4e05-b662-75c600a892d5
"Au fost depuse 1.208 dosare complete de solicitare a stimulentului financiar, iar programul continuă. Astfel, în intervalul 3-28 iulie, părinții din București au solicitat acordarea stimulentului financiar pentru 602 băieți și 606 fete, cele mai multe cereri provenind din sectorul 6 (259), fiind urmat de sectorul 3 cu 250, sectorul 4 cu 198 de solicitări, sectorul 2 — 183 de dosare, sectorul 5 cu 174 și sectorul 1 cu 144 de cereri. Din numărul total de cereri, 1.125 provin de la părinți din București, iar restul de 83 au viză de flotant", a informat Primăria Capitalei prin intermediul unui comunicat.

Totodată, cele mai multe nașteri (declarate în dosarele de solicitare a stimulentului financiar) au avut loc la Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie "Filantropia" — 180, urmat de Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sârbu" — 145 de bebeluși, Spitalul Băneasa Regina Maria — 142 și Spitalul Universitar de Urgență București — 126.

"Sumele sunt acordate de către Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București, iar pentru obținerea stimulentului trebuie ca măcar unul dintre părinți să aibă domiciliul sau reședința pe raza municipiului București, iar nașterea copilului să fi fost înregistrată într-o maternitate publică sau privată din Capitală.Termenul de depunere a dosarului este o lună de la data nașterii copilului", a menționat sursa citată.La propunerea primarului general, Gabriela Firea, PMB, prin Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB) acordă un stimulent financiar de 2.500 de lei pentru fiecare copil născut începând cu data de 26 iunie 2017.Agerpres

×
Subiecte în articol: stimulent nou nascuti