x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Poliţia, obligată să indice radarele

Poliţia, obligată să indice radarele

de Monica Cosac    |    06 Iul 2018   •   13:33
Poliţia, obligată să indice radarele

O nouă modificare a Codului rutier ar putea încuraja încălcarea limitei de viteză în localități. Concret, maşinile de poliţie cu radar vor trebui presemnalizate cu un panou afişat cu 500-1.000 de metri înainte, pe sensul de mers, potrivit unui proiect adoptat, ieri, de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională.

Potrivit modificărilor adoptate de comisiile parlamentare, “maşinile de poliţie cu radar sau poliţistul cu radar de tip pistol trebuie presemnalizaţi cu un panou afişat cu 500 - 2.000 de metri înainte, pe sensul de mers, dar nu mai mult de 1.000 de metri în localitate şi 4.000 de metri în afara localităţilor faţă de radar”. Totodată, panoul care atenţionează existenţa unui radar va fi montat de către administratorul drumului, la solicitarea poliţistului. De asemenea, pe lângă faptul că maşinile de poliţie trebuie să fie inscripţionate cu însemnele Poliţiei Române, acestea trebuie să fie poziţionate vizibil.

Proiectul a fost adoptat cu 226 voturi „pentru”, 26 de voturi „împotrivă” şi 5 abţineri, însă Guvernul a anunţat că nu susţine această iniţiativă.

Dacă proiectul adoptat de parlamentari va deveni lege, prin promulgare, nici dispozitivele radar de tip pistol nu vor mai putea fi folosite la mai mult de zece metri de maşina de poliţie.

“Iar o să sară deontologii de doi metri. Raport final pe proiectul de lege privind interzicerea radarelor ilegale. Nu a radarelor legale. Acestea trebuie semnalizate aşa cum se întâmplă în toată lumea civilizată şi unde implementarea legilor similare a dus la scăderea numărului de victime din accidente rutiere. Avem mulţi decedaţi pe şosele în primul rând că avem drumuri proaste. Apoi neatenţia la volan şi consumul de alcool. Ceea ce este în prezent nu e în regulă. Prevenţia trebuie să devină prioritară! Acolo unde sunt machete cu maşini de poliţie, numărul accidentelor soldate cu victime scade. În paralel au crescut amenzile pentru cei care nu respectă regulile în trafic!”, a anunţat Florin Roman pe contul său de Facebook.

×
Subiecte în articol: radare