x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Preţuri şi cu 70% mai mici în „Litoralul pentru toţi”

Preţuri şi cu 70% mai mici în „Litoralul pentru toţi”

29 Aug 2018   •   13:10
Preţuri şi cu 70% mai mici în „Litoralul pentru toţi”
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează programul „Litoralul pentru toţi”, prin care turiştii beneficiază de oferte între 150 şi 600 de lei pentru o săptămână la mare, în perioada 2-30 septembrie. Preţurile sunt şi cu 70% mai mici decât în plin sezon estival, iar biletele pot fi achiziţionate şi cu voucherele de vacanţă. 

„Acest program social este destinat turiştilor care îşi doresc o vacanţă la malul mării la sfârşitul sezonului pentru care pot aloca buget foarte mic, comparativ cu bugetele pentru sejururile petrecute în lunile iulie şi august. Tarifele practicate în programul special „Litoralul pentru toţi” sunt mai mici cu până la 70% faţă de cele din vârf de sezon”, spun reprezentanţii federaţiei. 

„Litoralul pentru toţi” este singurul program social din Romania susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone, şi a fost lansat în urmă cu 16 ani

„Pentru a veni în sprijinul turiştilor, lansarea acestei ediţii beneficiază de aceleaşi tarife ale ediţiei de primăvară 2017, nemodificate în ultimii 6 ani, deşi costurile utilităţilor au suferit în toată această perioadă majorări de peste 60%, iar în unele cazuri chiar s-au dublat. Începând cu această ediţie, biletele pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă”, informează FPTR. 

În program sunt înscrise 54 de hoteluri de pe litoral

Reprezentanţii industriei au amintit că, anul acesta, turismul din Romania şi în special hotelurile de pe litoral se confruntă cu o criză a forţei de muncă fără precedent, multe unităţi de cazare refuzând rezervări în luna septembrie din cauza lipsei de personal. „Cu toate acestea, până în prezent s-au înscris în program 54 hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţie un număr de 3.000 de locuri în fiecare dintre cele cinci serii. Aceste locuri vor fi vândute prin agenţiile de turism partenere şi revânzătorii lor sau direct de către hotel, tariful fiind acelaşi, în funcţie de unitatea de cazare. Astfel, aproximativ 12.000 de locuri sunt pregătite pentru turiştii care doresc să beneficieze de vacanţe cu tarife reduse”, menţionează reprezentanţii federaţiei. Membrii FPTR au o cifră de afaceri cumulată de peste cinci miliarde de euro şi reprezintă angajatorii a peste 33.000 de salariaţi. 

 

×
Subiecte în articol: litoralul pentru toti