x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Prima generaţie de nefumători, desemnată prin lege

Prima generaţie de nefumători, desemnată prin lege

15 Sep 2016   •   10:30
Prima generaţie de nefumători, desemnată prin lege
Sursa foto: Highwaystarz-Photography/Getty Images/iStockphoto

Deputatul liberal Horia Cristian a iniţiat un proiect de lege potrivit căruia va fi interzisă vânzarea produselor de tutun persoanelor născute după 1 ianuarie 2017, astfel încât acestea să nu poată cumpăra tutun nici după ce au împlinit vârsta de 18 ani. Senatul este prima cameră sesizată.

Practic, prin acest proiect se doreşte completarea articolului din Legea 349/2002 (pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun) care interzice vânzarea de ţigări minorilor. Astfel, în noua formă, art. 3, alin. 6 din lege ar urma să fie:"Se interzice vânzarea produselor din tutun tinerilor cu vârsta sub 18 ani, precum şi persoanelor născute după data de 1 ianuarie 2017”.

"Fumatul şi consumul de tutun sub orice formă reprezintă un risc clar şi indiscutabil asupra sănătăţii umane. Fumatul determină îmbolnăvire, suferinţă şi moarte şi având costuri care depăşesc orice profit generat de industria de tutun. Nu există niciun aspect al vieţii umane care să fie îmbunătăţit de sau prin consumul de tutun, cu excepţia profitului companiilor producătoare de tutun. Fumatul nu este un drept al omului recunoscut explicit de societatea umană modernă", arată iniţiatorul în expunerea de motive a proiectului. 

"Pentru orice observator rezonabil, este de la sine înţeles că interzicerea fumatului nu va determina fumătorul să renunţe la fumat, cu excepţia poate a societăţilor poliţieneşti. Accentul politicilor trebuie concentrat pe îngreunarea accesului la tutun”, a spus deputatul Horia Cristian.

Proiectul a fost depus în 13 septembrie la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor

În mandatul său început în 2012, deputatul Horia Cristian a avut 84 de proiecte legislative dintre care 12 transformate deja în acte normative

×