x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Primul centru pentru Bolile intestinale inflamatorii, deschis la Fundeni

Primul centru pentru Bolile intestinale inflamatorii, deschis la Fundeni

de Monica Cosac    |    16 Mai 2017   •   23:50
Primul centru pentru Bolile intestinale inflamatorii, deschis la Fundeni

Institutul Clinic Fundeni din Capitală a inaugurat, azi, primul centru din România destinat pacienţilor cu boli inflamatorii intestinale (BII), afecţiuni incurabile care, în general, sunt diagnosticate tardiv în ţara noastră. Peste 1.700 de pacienţi din toată ţara vor fi luaţi în evidenţa acestui centru.

Deşi bolile inflamatorii intestinale sunt considerate afecţiuni benigne şi sunt tratate de multe ori cu superficialitate, ele apar în general la persoane tinere, cu vârste cuprinse între 15 şi 30 de ani, şi dau foarte multe complicaţii.

Tocmai de aceea, de cei peste 1.700 de pacienţi cu boli inflamatorii intestinale care vor fi luaţi în evidenţa noului centru de la Institutul Fundeni va ocupa o echipă interdisciplinară din care vor face parte 22 de medici gastroenterologi, şapte chirurgi şi alte 25 de cadre medicale printre care, asistenţi, oftalmologi, psihologi, radiologi sau pneumologi.

“Bolile inflamatorii intestinale sunt boli incurabile, dizabilitante şi costisitoare, atât la nivel de individ, cât şi la nivel de societate. De cele mai multe ori, acestea sunt diagnosticate tardiv şi tratate suboptimal”, a spus prof. dr. Mircea Diculescu, gastroenterolog. Potrivit medicului, prin acest centru se poate asigura reducerea timpului de aşteptare, îmbunătăţirea tratamentului oferit pacienţilor şi evitarea progresiei bolii sau a complicaţiilor.

“Eu cred că este foarte important ca tratamentul acestor afecţiuni, care sunt afecţiuni ale dezvoltării economice - practic, în Africa incidenţa este foarte mică -, să aibă un loc important în politica de sănătate”, a afirmat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, precizând că Ministerul Sănătăţii va elabora un proiect de act normativ care va avea ca finalitate recunoaşterea şi acreditarea centrului de excelenţă.

Dieta săracă în fructe şi vegetale proaspete, dar bogată în alimentele supraprocesate, de tip fast-food, este un factor important în declanşarea acestor afecţiuni.

Jumătate dintre pacienţii cu BII necesită intervenţii chirurgicale, uneori multiple, pentru tratamentul complicaţiilor sau controlul bolii, iar circa 40% dintre ei prezintă numeroase complicaţii extraintestinale sau afecţiuni asociate ale ochilor, ale articulaţiilor sau pielii.

×
Subiecte în articol: boli intestinale fundeni