x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Gratis la psiholog, pentru depresia postnatală 

Gratis la psiholog, pentru depresia postnatală 

de Monica Cosac    |    21 Dec 2022   •   07:40
Gratis la psiholog, pentru depresia postnatală 

O tristețe inexplicabilă, neîncredere în sine, anxietate și teama că ar putea face rău bebelușului sunt doar câteva dintre stările prin care pot trece femeile după aducerea pe lume a unui copil, iar dacă acestea persistă sunt semnele clare ale unei depresii postnatale.

 

Teoretic, în curând, proaspetele mamele care se confruntă cu dificultăți emoționale sau cu tulburări psihice vor putea primi servicii de consiliere psihologică gratuită după naştere, potrivit unui proiect de lege care a primit votul decisiv al deputaților. Însă un amendament introdus pe ultima sută de metri condiționează acest drept de bugetul alocat.

Proiectul de lege care completează Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, prin introducerea posibilității ca femeile să poată beneficia de „servicii prenatale și postnatale, precum și de servicii de consiliere psihologică postnatală”, respins inițial la Senat, a fost adoptat la începutul acestei săptămâni, cu unanimitate de voturi, la Camera Deputaților. 

Concret, dacă legea va fi promulgată de președintele Klaus Iohannis, proaspetele mame vor putea beneficia de evaluare și consiliere psihologică gratuită, pentru a preveni sau trata tulburările psihice care vin la pachet cu sarcina și aducerea pe lume a unui copil. 

„În limita bugetului aprobat”

Din păcate, nu toate femeile vor avea acces la aceste servicii, ci doar cele care sunt asigurate în sistemul public de sănătate. Mai mult, aceste ședințe vor putea fi acordate tinerelor mame cu condiția să fie „în limita bugetului aprobat”, potrivit unui amendament al Comisiei pentru sănătate și familie. 

În varianta inițială a proiectului legislativ, se preciza că aceste servicii de consiliere psihologică vor putea fi acordate, la cerere, pe o perioadă de 126 de zile după naştere. De asemenea, în textul inițial se menționa și un număr de maximum șase ore de consiliere/terapie, după cum se stabilea „împreună cu medicul de specialitate obstetrică-ginecologie și psihologul din cadrul unităților sanitare de specialitate ori unităților sanitare care au în structură secții sau compartimente de obstetrică-ginecologie și în cadrul cărora au născut”. 

Membrii Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților susțin că au introdus acest amendament pentru ca „inițiativa legislativă să nu aibă efect asupra bugetului consolidat”.  

În prezent, legislația prevede că femeile care devin mame pot beneficia de consiliere psihologică în maternitate. Practic, doar în primele zile după naștere, în timpul în care se află internate în spital. Potrivit inițiatorilor, proiectul de lege vine să corecteze acest lucru, deoarece adevăratele provocări din viața de mamă pot să apară nu doar în primele zile, ci și în următoarele luni. 

Maternitățile au în structură, la sectorul ambulatoriu, și cabinet psihologic, iar acesta „poate asigura serviciul de consiliere psihologică a femeilor”, spun inițiatorii. Potrivit acestora, consilierea psihologică va juca un rol esențial în susținerea femeilor care se confruntă cu diferite schimbări atunci când devin mame, atât pe plan personal, cât și profesional, și nici nu ar fi greu de implementat, deoarece nu provoacă efecte majore asupra sistemului de sănătate și nu implică alocarea unui pachet larg de resurse.

În anul 2021, în România au fost circa 180.000 de nașteri, iar inițiatorii legii estimează că aproximativ 90.000 de femei vor solicita aceste servicii de consiliere psihologică. 

Însă, ca și în cazul analizelor medicale „gratuite” - la care au dreptul toți românii care plătesc contribuții la Sănătate, dar puțini sunt cei care reușesc să le și facă în primele zile ale lunii, pentru că se termină bugetul alocat -, din cauza amendamentului introdus în proiectul legislativ chiar înainte de a fi aprobat, ajutorul psihologului nu va ajunge la toate mamele care au nevoie de el. 

Cea mai comună complicație asociată nașterii

Depresia postpartum reprezintă o problemă la nivel global, fiind cea mai comună complicație asociată nașterii. Potrivit inițiatorilor proiectului legislativ, această afecțiune nu are consecințe negative doar asupra comportamentului mamei, ci afectează inclusiv dezvoltarea copilului. 

„În perioada imediat ulterioară nașterii, majoritatea femeilor se confruntă cu o anumită tristețe, «baby blues». Pentru multe dintre aceste femei, simptomele dispar în 3-5 zile. Dacă acestea durează mai mult de două săptămâni, este posibil ca femeia respectivă să sufere de depresia postpartum, care este o boală mintală ce afectează atât comportamentul, cât și sănătatea fizică a persoanei”, se arată în expunerea de motive. 

Tratamentul depresiei postpartum include terapie și medicamente, în cazul unor forme mai grave, însă cea mai eficientă metodă în tratarea depresiei postpartum este psihoterapia. 

„Consilierea și terapia suportivă sunt considerate tratament de primă linie pentru depresia postpartum de intensitate mică și moderată. Sunt numeroase studii de eficiență care arată că simptomele depresiei postpartum se îmbunătățesc după prima ședință și prezintă o ameliorare semnificativă după primele șase ședințe”, explică inițiatorii în expunerea de motive ce însoțește actul normativ.

În document se mai menționează, de asemenea, că „86% dintre româncele care suferă de depresie postpartum nu se tratează adecvat, iar 20% dintre mamele care mor în primul an după naștere s-au sinucis”.

Depresia postpartum debutează, în general, în primele săptămâni după naștere și durează mai puțin decât episoadele depresive de alt tip. Practic, în una-două luni simptomele se remit. Însă, în lipsa unui tratament și a sprijinului unui psiholog, depresia se poate prelungi până la un an sau se poate agrava, atingând niveluri psihotice.

La nivel global, una din zece femei gravide și 13% dintre cele care au născut recent suferă de o afecțiune mintală, în special de depresie, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. Numărul acestora este și mai mare în țările dezvoltate, ajungând la peste 15% în timpul sarcinii și la aproape 20% după naștere.

×