x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului despre Visarion Alexa: Dacă stenogramele sunt reale, părintele a preadesfrânat

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului despre Visarion Alexa: Dacă stenogramele sunt reale, părintele a preadesfrânat

20 Sep 2022   •   13:32
Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului despre Visarion Alexa: Dacă stenogramele sunt reale, părintele a preadesfrânat
Sursa foto: Facebook Visarion Alexa

Dacă stenogramele sunt adevărate, preotul Visarion Alexa este preadesfrânat, spune purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu.

„Citesc, îngrozit, stenogramele cazului pr. Visarion. Mi se pare halucinant ce scrie acolo. Dar vorba cărții: cu cât ești mai sus, căderea e mai mare. Poate de aceea, pare și greu de crezut.

Dacă ce scrie acolo e real (instanța va decide) atunci totul e limpede: părintele a preadesfrânat.

Că a fost din "răzbunare" (apare în stenograme), că a fost din ispită, că a fost din...orice alt motiv, nici nu contează.

La lupta duhovnicească nu contează motivația ispititorului. Contează că vrea să te răpună.

După ce te-a răpus, rămâne mila Domnului!”, a scris preotul Eugen Tănăsescu pe Facebook.

Preotul Visarion Alexa se află sub control judiciar într-un dosar de agresiune sexuală. 


 

×