„Evenimentele din ultimele luni ne-au arătat că avem nevoie de reguli simple și clare. În timp ce unii ne explică de ce «nu se poate», la Ministerul Sănătății am hotǎrât ca împreună cu specialiștii din domeniu sǎ analizǎm toate rapoartele de control și sǎ venim cu modificǎri ferme și concrete. Iar după ce vezi, punctual, unde apar vulnerabilitățile, devine evident că un sistem devine cu adevărat sigur doar atunci când regulile sunt actualizate și respectate”, a scris ministrul Alexandru Rogobete, luni seară, pe Facebook, precizând că proiectul de act normativ a fost elaborat cu sprijinul președintelui Comisiei de ATI din Ministerul Sănătății, prof. dr. Dorel Săndesc, și al președintelui Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă (SRATI), prof. dr. Șerban Bubenek.
Printre modificările importante prevăzute în proiectul de Ordin care actualizează Regulamentul de organizare și funcționare a secțiilor și compartimentelor ATI, se regăsește și un nou mecanism de clasificare a secțiilor ATI în cele trei categorii – I, II sau III -, în funcție de complexitatea cazurilor tratate și infrastructura disponibilă, adică de posibilitățile tehnice ale spitalelor de a oferi suport vital pacienților.
„În acest fel, realizăm un traseu clar al pacienților critici în unitățile din România și ne asigurăm că oamenii ajung acolo unde pot beneficia de cele mai bune tratamente”, a spus ministrul Rogobete.
„Plămân artificial”, în toate secțiile de categoria I
Mai exact, din comisiile constituite la nivelul fiecărei direcţii de sănătate publică, pentru evaluarea activităţii secţiilor ATI și stabilirea categoriei de clasificare în funcţie de complexitatea activităţii desfăşurate, vor face parte, pe lângă specialistul în ATI desemnat de Comisia de anestezie şi terapie intensivă a Ministerului Sănătăţii, „și un reprezentant desemnat de către Societatea Română de Anestezie și Terapie Intensivă”.
În ceea ce privește dotarea cu echipamente, spre exemplu, actul normativ prevede că toate secțiile ATI încadrate în categoria I vor trebui să aibă un sistem ECMO funcțional.
„Pentru a asigura servicii medicale, în regim continuu, secţiile ATI de categoria I dispun în permanență de echipamente, personal instruit în fiecare dintre domeniile respective, precum şi servicii speciale de suport, după caz: asistare circulatorie, circulaţie extracorporeală, epurare extrarenală, epurare hepatică, oxigenare extracorporeală cu membrane (ECMO), administrare de oxid nitric inhalator”, conform documentului.
Sistemul ECMO este o tehnică salvatoare de vieți, similară unui „plămân artificial” temporar, și este folosit în cazuri de insuficiență respiratorie sau cardiacă severă, când alte terapii nu mai funcționează. Acesta ajută corpul prin extragerea sângelui, oxigenarea lui și eliminarea dioxidului de carbon, permițând inimii și plămânilor să se odihnească și să se recupereze.
Supraveghere postanestezie, în toate unitățile care fac anestezii
O altă noutate este că toate unitățile publice sau private care efectuează anestezie vor fi obligate să dețină „minimum un pat de supraveghere postanestezie corect dotat”, după cum precizează ministrul Sănătății.
Conform referatului care însoțește actul normative, este vorba despre „organizarea în cadrul unităților sanitare care furnizează servicii de internare de zi și administrează orice forme de anestezie, altele decât cele locale, orale și prin amestec inhalator de protoxid de azot și oxigen-echimolecular, a minimum un post de lucru de anestezie, precum şi un salon de supraveghere postanestezică”. Chiar și în cazul administrării doar a sedării orale și inhalosedării va fi necesară o încăpere pentru supravegherea de scurtă durată a pacientului.
„Această măsură crește siguranța pacientului și a actului medical, iar normativul devine mai strict și mai clar”, a explicat ministrul.
Infecționiști și epidemiologi, pentru diminuarea infecțiilor nosocomiale
Mai mult, prin modificările propuse, sunt introduse categorii noi de personal, care pot fi încadrate în compartimentele/secțiile ATI, precum: medici confirmați în specialitatea epidemiologie, medici confirmați în specialitatea farmacologie clinică, farmacist confirmat în farmacie clinică, psihologi, fizioterapeuți.
„Pentru a putea controla răspândirea infecțiilor nosocomiale în secțiile ATI, venim cu modificări concrete: completăm echipa ATI cu medic infecționist sau epidemiolog și oferim posibilitatea angajării unui asistent dedicat monitorizării infecțiilor asociate asistenței medicale”, explică ministrul Sănătății.
Echipamente dedicate copiilor
Unitățile medicale vor trebui, de asemenea, să demonstreze că dețin în proprietate echipamentele pe care le folosesc și că au contracte de service și mentenanță valabile, mai spune Alexandru Rogobete, iar unitățile în care se desfășoară proceduri de anestezie și terapie intensivă pentru copii vor fi obligate să dețină și să folosească doar echipamente dedicate profilului pediatric.
„Asistența de specialitate ATI pentru copii, în compartimentele/secțiile ATI care asigură asistență de specialitate ATI pentru copii, se acordă exclusiv cu echipamente și aparate specifice, compatibile din fabricație, cu utilizarea la copii”, stipulează proiectul de ordin de ministru.
Totodată, sunt definite mai clar atribuțiile medicilor din specialitatea ATI și ale medicilor din alte specialități care dețin atestat în terapie intensivă și activează în secțiile sau compartimentele ATI.
„Aceste schimbări sunt despre siguranță reală, nu despre birocrație. Sunt măsuri concrete care elimină improvizațiile, reglementează ferm activitățile de anestezie și consolidează protecția pacienților”,
a mai spus Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.


