x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social România ajută Slovenia la stingerea incendiilor de pădure cu trei aeronave

România ajută Slovenia la stingerea incendiilor de pădure cu trei aeronave

23 Iul 2022   •   12:25
România ajută Slovenia la stingerea incendiilor de pădure cu trei aeronave

Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Slovenia pentru acordarea de asistență internațională, pentru stingerea incendiilor de pădure.

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat, sâmbătă, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, la propunerea Departamentul pentru Situații de Urgență, după ce, vineri, DSU, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Slovenia pentru acordarea de asistență internațională, având în vedere situația de urgență generată de extinderea incendiilor de pădure.

„Urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă, Guvernul României a decis acordarea unui ajutor umanitar extern de urgență, pentru autoritățile Republicii Slovenia. Astfel, cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale, 3 aeronave aflate în dotarea Forțelor Aeriene Române, configurate pentru stingerea incendiilor vor efectua începând cu data de 23.07.2022 o misiune internațională de sprijin în Slovenia, în scopul limitării extinderii incendiilor de pădure, care au pus stăpânire pe teritoriul acestora. Cele două aeronave Spartan pregătite pentru stingerea incendiilor și un Hercules care va fi folosit pe tru transport logistic vor pleca, azi (sâmbătă - n.r.), în Slovenia”, anunță Guvernul României.

În vederea coordonării cu autoritățile străine, la misiunea de acordare a asistenței internaționale, Departamentul pentru Situații de Urgență asigură un ofițer de legătură din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Guvernul precizează că ajutorul se va acorda în baza solicitării de asistență internațională formulată de guvernul slovena prin Mecanismul European de Protecție Civilă.

Statul român s-a implicat și în sprijinirea autorităților din Grecia cu echipe specializate de intervenție, la solicitările formulate de guvernul elen, prin intermediul Mecanismului European de Protecție Civilă.

×
Subiecte în articol: slovenia incendii aeronave