x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Şcoala de la Vatican a ajuns la Bucureşti

Şcoala de la Vatican a ajuns la Bucureşti

de Theodora Şutiu    |    22 Mar 2019   •   10:09
Şcoala de la Vatican a ajuns la Bucureşti

Papa Francisc a inaugurat, ieri, prin intermediul unei videoconferinţe, un nou centru al Fundației Scholas Occurrentes, din cadrul Şcolii Naționale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) în București. Proiectul este dedicat interconectării prin educație a tinerilor din întreaga lume.

„Noul centru, unic în Europa de Est, reprezintă un proiect mult-aşteptat şi care a putut fi realizat datorită semnării unui acord între José María del Corral, preşedinte la nivel global al Scholas Occurrentes, şi rectorul SNSPA, Remus Pricopie”, anunţă instituţia de învăţământ. Suveranul Pontif le-a urat bun venit şi a anunţat că acest centru va primi tineri de diferite naţionalităţi să participe la diversele proiecte pe care fundaţia le desfăşoară în domeniul sportului, artei şi tehnologiei.

Ce este Scholas Occurrentes

Fondată în Argentina la inițiativa Papei Francisc, pe vremea când era arhiepiscop de Buenos Aires, Scholas Occurrentes este o organizație laică a dreptului pontifical, care oferă spaţii în care tinerii din întreaga lume să se poată întâlni pentru a-şi împărtăşi experienţele educaţionale, să evidențieze trăsăturile comune şi să elimine stereotipurile. Reţeaua coordonează în prezent 500.000 de membri din 191 de ţări aflate pe cinci continente şi integrează mai mult de 446.000 de școli și rețele educaționale.

 

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: scoala vatican bucuresti Papa Francisc