Defecte ale inimii care trebuiau corectate cât mai repede, printr-o operație complexă. Dacă s-ar fi așteptat până după vârsta de un an, malformația pe care Selah o avea la inimioară ar fi devenit foarte gravă și extrem de riscant de făcut. Așa a ajuns Selah, la două luni de la aflarea diagnosticului, pe lista celor șapte copii români care au fost operați la spitalul SANADOR din București, de o echipă chirurgicală venită din Anglia și Irlanda de Nord.
Intervenția realizată de britanici împreună cu echipa profesorului universitar doctor Victor Costache a fost un real succes. La numai o săptămână de la operație, Selah stătea bucuroasă la poză ca un copiluț despre care nu ți-ai fi putut imagina că a trecut printr-o cumpără care i-ar fi putut curma viața.
În prezent, la douăsprezece luni de la intervenție, Selah este, datorită generozității dumneavoastră și a priceperii medicilor specialiști care i-au reparat inimioara, un copil absolut normal, cu o viață frumoasă. „Anatomic vorbind, inimioara ei este perfectă. Și la controale, medicul a spus că este bine. A fost momentul cel mai bun că s-a putut face operația, atunci, la vârsta de 8 luni.“, povestește mămica Sara Râșcanu.
Selah adoră să coloreze și să o ajute pe mămica ei la treabă
Păpușica aceasta adoră să coloreze. Toată ziua se joacă cu creioane și cere foi să deseneze. Îi place foarte mult să i se citească povești și o ajută la treabă pe mămica ei care este însărcinată cu al doilea copil, un frățior. „Îi place să ia hainele să le pună la spălat. Este un copil care aduce atât de multă veselie! Ne bucurăm foarte mult de ea. De asemenea, este înnebunită după bebeluși. Le dă de mâncare păpușelelor, iar când vede bebeluși adevărați, efectiv sare de bucurie”, spune Sara Râșcanu. Uneori, dacă e agitată se calmează venind la mine și îmi spune
În majoritatea cazurilor de Tetralogie Fallot se reintervine
După operație, Selah a fost la control la trei săptămâni, apoi la două luni, la șase luni, iar următorul control va fi la un an de la ultimul. După aceea controalele vor fi doar anuale. Privind spre viitor, Sara Râșcanu spune că dorința ei cea mai mare este ca fetița ei să nu mai ajungă la nicio operație. „Medicii spuneau că în marea majoritate a cazurilor se ajunge să se reintervină. Nu se știe vârsta. Am înțeles că cea mai mică vârstă la care a fost reoperat un copil cu Tetralogia Fallot a fost de 12 ani, iar în alte cazuri la 20 de ani, la 30 de ani, chiar la 40 de ani. Acum, la vârsta ei, medicii nu se pot pronunța încă. Dar dincolo de asta, cred că este mâna lui Dumnezeu pe care am văzut-o la lucru foarte profund în viața ei și a noastră. Nu mai vreau să am parte de emoțiile unei operații niciodată.”
Din fericire, Selah este prea mică să realizeze aceste riscuri și se bucură de copilările. Poate să facă mișcare și poate să mănânce orice. „Îi plac pastele, iar fructele le adoră. În special merele și portocalele. Dacă s-ar putea să mănânce numai fructe și lapte. Și îi mai place avocado. Vine zilnic la mine să îmi arate că vrea. Îi mulțumesc lui Dumnezeu, Selah este foarte bine!”
„Există speranță. Iar echipa fundației a fost exact așa cum îi spune și numele, Mereu Aproape”
În ciuda dificultăților prin care a trecut, Sara Râșcanu, mama micuței Selah a realizat că, într-o situație dramatică, adoptarea unei atitudini mai liniștite și echilibrate poate avea un impact pozitiv atât asupra propriei stări de bine, cât și asupra copilului său.
„Știu că orice părinte ar face orice pentru copilul lui, dar ce aș face diferit față de ce s-a întâmplat este că nu m-aș mai stresa atât de mult. Aș încerca să stau mai liniștită. Știu că este foarte greu să spui acest lucru unui părinte care trece printr-o situație atât de dramatică, dar stresul nu ajută. Nici pentru starea copilului să îi transmiți agitația. Am văzut cât de liniștită era Selah când eu eram liniștită. Mai ales fiind alăptată, se simțea și o vedeam.”
Mesajul mamei micuței Selah către alți părinți care trec prin astfel de clipe grele este „Să fie aproape de copilași și să accepte ajutor din partea celorlalți. Să se încreadă în Dumnezeu, pentru că există speranță. Pentru mine a fost un șoc să văd cât de frumos s-au purtat cu noi oamenii, cadrele medicale și echipa fundației care a fost exact așa cum îi spune și numele, Mereu Aproape.”
La fel ca Selah, alți zece copii cu inimi grav bolnave, majoritatea bebeluși, vor fi operați pe cord deschis, la spitalul SANADOR, de o echipă de specialiști în mai puțin de o lună. Clinica le va pune gratuit la dispozitie sălile de operație și aparatura performantă, medicii realizează pro bono intervențiile chirurgicale, dar tratamentele si consumabilele din timpul operatiilor trebuie plătite.
Micuții au mare nevoie de ajutor și îi puteți sprijini donând 2 EURO prin SMS la numarul 8848, prin plată cu cardul sau prin transfer bancar. Și românii din străinătate pot ajuta, donând prin card bancar și PayPal. Donațiile ajung în fondul de solidaritate al Campaniei „Vreau să ajut” (https://fundatiamereuaproape.ro/vreau-sa-ajut/) destinat și acestor copii aflați în grija Fundației Mereu Aproape (https://fundatiamereuaproape.ro/). Pentru SMS la numărul 8848 nu se percepe TVA iar numărul nu are recurență.
Orice sumă contează!
Conturi Fundația Mereu Aproape
CIF 18212553:
Cont in lei: RO86BTRL000AJUTEU8848RON
Cont in Euro: RO32BTRL000AJUTEU8848EUR
Cod SWIFT: BTRLRO22