Doi pacienţi ai Spitalului Colentina, cu şanse mari de a trăi mult şi bine în urma unor intervenţii chirurgicale, riscă să-şi piardă viaţa din cauza unor decizii administrative, avertizează un medic al unităţii medicale. Neurochirurgul Ionuţ Gobej, unul dintre medicii şcoliţi peste hotare, dar care s-au întors în ţară pentru a-i trata pe români, spune că din cauza reducerii recente a personalului pe Secţia de Terapie Intensivă (ATI), şi aşa insuficient, se pot face operaţii doar până la ora 15.00. Practic, cei doi pacienţi, ale căror intervenţii ar dura câte 12 ore, nu mai pot fi operaţi, fiind “condamnaţi la moarte”. Dacă situaţia nu se schimbă, “nu vom mai face cazuri medii sau grele”, spune un alt medic al celei mai moderne secţii de Neurochirurgie dintr-un spital public.
Deşi exodul medicilor a devenit o problemă extrem de gravă a sistemului medical românesc, puţinii doctori care renunţă la salariile uriaşe de peste hotare pentru a-şi trata semenii în ţară nu sunt lăsaţi să facă ce ştiu ei mai bine: să salveze vieţi.
Medicul Ionuţ Gobej, unul dintre tinerii neurochirurgi care, în ultimul an, au realizat intervenţii în premieră în sistemul public şi au rezolvat multe cazuri catalogate drept “nerezolvabile”, în noua Secţie de Neurochirurgie a Spitalului Colentina din Capitală, face un apel pe pagina sa de Facebook, pentru salvarea vieţii unor pacienţi internaţi aici. Potrivit medicului, începând din ianuarie 2017, noul manager al unităţii, dr. Silvi Ifrim, a redus personalul secţiei ATI, iar orele suplimentare nu au mai fost plătite. Această situaţie a dus la imposibilitatea realizării intervenţiilor chirurgicale după ora 15.00.
”A făcut asta în condiţiile în care resursa umană este total insuficientă în spitalele publice şi toţi medicii noştri fac un efort extraordinar pentru a convinge oameni să se alăture echipelor din care facem parte. Aceste acţiuni ale doamnei manager au dus la imposibilitatea realizării de intervenţii neurochirurgicale după ora 15.00”, scrie medicul pe pagina sa de Facebook. El prezintă şi cazurile a doi pacienţi cu tumori benigne, dar cu o situaţie clinică deosebit de gravă, care ar putea muri în scurt timp, dacă nu sunt operaţi. În schimb, dacă pacienţii ar putea beneficia de intervenţiile chirurgicale, ar avea o speranţă de viaţă egală cu a populaţiei generale. “Problema a apărut pentru ca timpul operator mediu pentru fiecare pacient este de aproximativ 12 ore, astfel neputându-se efectua intervenţiile până la ora 15 (lipsa personalului ATI, neplata orelor suplimentare, concedierea de personal), pacienţii fiind condamnaţi la moarte”, scrie medicul Gobej.
Acesta mai spune că a discutat cu managerul Silvi Ifrim despre situaţia unităţii medicale, fără vreun rezultat. „I-am expus iniţial oral această situaţie şi am primit un răspuns siderant, citez: «nu mă interesează, nu este problema mea»... «binele pacientului reprezintă o lozincă». (...) Mi-am pierdut speranţa că vom putea realiza ceva în această echipă”, mai scrie medicul.
Un alt medic al secţiei s-a alăturat demersului. „Ne plângem zilnic de problemele spitalelor, noi ca societate. Este un exod al medicilor şi asistenţilor, dar când e să rezolvam o problemă punctuală, simplă, nu e problema noastră. Dar a cui e? Ne plângem zilnic de legi aberante, dar nu am face nimic să le schimbăm. «Am rezolvat, nu se poate» e în sângele nostru. Se poate orice, voinţă să ai. «Nu-mi pasă» e ucigător. Dar mie îmi pasă”, a scris pe Facebook şi neurochirurgul Dorin Bica, adăugând: “Pentru asta există administraţie în spital: ca să găsească soluţii”.
Medicul Ionuţ Gobej cere demisia de urgenţă a managerului Silvi Ifrim şi înlocuirea ei „cu o persoană competentă, capabilă să rezolve probleme în interesul pacienţilor”.
“Unde în lume există chirurgi care îţi spun că pot face operaţii grele, că au cu ce şi cu cine, dar că vor depăşi ora 3 (n.r. - 15.00) şi le spui că nu îţi pasă? Binele pacientului nu e o lozincă. Sunt perfect de acord. E un principiu. E un principiu de la care eu nu abdic. Voi face totul pentru pacienţii mei, pentru că ăsta e jobul meu. Pentru că şi în situaţiile dificile în care am fost uneori, am putut să mă uit în ochii familiei şi să spun că am făcut tot ce era posibil. Aşa am fost învăţat” dr. Dorin Bica, neurochirurg
Până la luarea unei decizii administrative care să rezolve situaţia spitalului, turele vor fi asigurate de medici pe bază de voluntariat.