x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Sorina Pintea: Există o problemă de comunicare pe tema vaccinurilor între teritoriu şi Ministerul Sănătăţii

Sorina Pintea: Există o problemă de comunicare pe tema vaccinurilor între teritoriu şi Ministerul Sănătăţii

02 Oct 2018   •   16:51
Sorina Pintea: Există o problemă de comunicare pe tema vaccinurilor între teritoriu şi Ministerul Sănătăţii
Sursa foto: Karina Knapek

Aprovizionarea cu vaccinuri nu reprezintă, de cele mai multe ori, o problemă, însă există o lipsă de comunicare în transmiterea situaţiilor existente în teritoriu, a declarat marţi, la Strehaia, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea

"Tetraximul a expirat, dar din fericire, firma producătoare le-a luat înapoi, le schimbă, deci nu e o problemă de a pierde banii. Există o distribuţie pe ţară, în funcţie de nişte estimări pe care le face fiecare Direcţie de Sănătate Publică. În general, estimările sunt corecte, dar mai există şi greşeli şi atunci avem într-un judeţ mai mult, iar în altul, mai puţin. Trebuie, însă, să comunicăm ministerului, unde există acel centru care poate face repartiţiile între judeţe. De multe ori nu comunicăm şi spunem că nu există. Nu! Aceste vaccinuri există", a afirmat Sorina Pintea. 

Potrivit ministrului Sănătăţii, vaccinul antigripal a intrat deja, într-o primă tranşă de 80.000 de doze, pentru personalul medical, având în vedere că este categoria cu cel mai mare risc de îmbolnăvire. De asemenea, între 10 şi 15 octombrie, vor mai intra încă 700.000 de doze, care vor fi repartizate medicilor de familie. 

În ceea ce priveşte virusul rujeolic, ministrul Sorina Pintea a precizat că, pentru prima dată, numărul persoanelor infectate a scăzut sub 50 în ultimii doi ani, iar în ultimele două luni nu a mai avut loc niciun deces. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Sorina Pintea