x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Ministerul Familiei acordă un sprijin financiar de 480 de lei bunicilor care rămân acasă cu copiii!

Ministerul Familiei acordă un sprijin financiar de 480 de lei bunicilor care rămân acasă cu copiii!

de Redacția Jurnalul    |    24 Mai 2023   •   10:59
Ministerul Familiei acordă un sprijin financiar de 480 de lei bunicilor care rămân acasă cu copiii!
Sursa foto: Facebook

 Ministerul Familiei anunță acordarea unui sprijin financiar pentru bunicii sau rudele care se ocupă de creșterea copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate. Sprijinul este în valoare de 480 lei lunar.

Propunerea de sprijin pentru bunicii sau rudele care rămân cu copiii românilor plecați în străinătate se află în pachetul legislativ pentru creșterea natalității, care se află pe circuitul de avizare, spune ministrul Familiei, Gabriela Firea.

Ajutorul propus de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție se adresează persoanelor care-și asumă întreținerea copilului pe perioada absenței părinților, printr-o hotărâre judecătorească.

Potrivit ministrului Firea, 69.000 de copii au părinții plecați la muncă în străinătate și se află în grija rudele până la gradul IV. Dintre ei, 11.500 de copii români au ambii părinți plecați în căutarea unui trai mai bun în afara țării, iar aproape 7.800 de copii au părintele unic susținător al familiei peste hotare.

„Cei mai mulți au rămas în grija bunicilor sau a altor rude dar există și cazuri în care sunt îngrijiți de vecini sau apropiați. De anul trecut, părinții care merg la muncă în străinătate au obligația să anunțe la primărie în grija cui lasă copiii, înainte cu 40 de zile de plecare. Am propus modificarea Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, iar indemnizația lunară de sprijin va fi de 0,8 ISR (Indicatorul Social de Referință). Tot atât primesc persoanele sau familiile care au în plasament unul sau mai mulți copii, pentru fiecare copil, suplimentar alocației lunare de plasament”, spune Firea, pe pagina ei de Facebook.

Pachetul legislativ pentru creșterea natalității și susținerea familiei este într-un stadiu avansat și urmează să ajungă pe masa Guvernului zilele următoare.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: sprijin bunici ministerul familiei