x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Sprijin pentru tinerii cu cancer

Sprijin pentru tinerii cu cancer

de Monica Cosac    |    03 Noi 2018   •   20:41
Sprijin pentru tinerii cu cancer
Sursa foto: Marin Raica/INTACT IMAGES

Începând de ieri, Primăria Capitalei, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), derulează proiectul „Newborn - Oncofertilitate”, dedicat persoanelor tinere diagnosticate cu cancer şi care doresc să-şi prezerve fertilitatea înainte de a începe terapia oncologică.

Proiectul se va desfăşura până la data de 31 octombrie 2020 şi prevede acordarea unui suport financiar pentru criogenarea ovocitelor sau a spermei la pacienţii diagnosticaţi cu cancer, care îşi doresc să devină devină părinţi după încheierea tratamentelor oncologice. „În funcţie de forma de cancer şi de vârsta pacientului, se poate opta pentru crioconservarea spermei, ţesutului testicular, ovocitelor, ţesutului ovarian. Proiectul se va derula prin Spitalul Clinic de Obstetrică - Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu”, cu care ASSMB are încheiat un contract de prestări servicii având ca obiect „prelevare şi crioconservare de ovocite şi spermă pentru o perioada de 5 ani pentru persoanele tinere, femei şi bărbaţi, diagnosticaţi cu cancer, care primesc indicaţia de a-şi prezerva fertilitatea”, potrivit unui comunicat al Municipalităţii. Bugetul proiectului este de aproape 880.000 de lei, iar numărul de beneficiari este de 138 de femei şi 175 de bărbaţi.

Criterii de eligibilitate: vârsta mai mică de 35 de ani la femei şi mai mică de 45 de ani la bărbaţi, domiciliul în Bucureşti şi indicaţia privind prelevarea şi crioconservarea spermei/ovocitelor de la medicul specialist.

 

×
Subiecte în articol: tineri cancer sprijin