x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Subvarianta care face ravagii în Asia a devenit dominantă și în România  

Subvarianta care face ravagii în Asia a devenit dominantă și în România  

de Monica Cosac    |    16 Mar 2022   •   07:25
Subvarianta care face ravagii în Asia a devenit dominantă și în România  

China a raportat peste 5.200 de cazuri noi de COVID în 24 de ore, un nou record după doi ani de pandemie, și circa 50 de milioane de persoane se află deja în lockdown.

Creșterea este alimentată de varianta BA.2, denumită tot mai des subvarianta „ascunsă” a tulpinii Omicron, mai periculoasă și mai greu de detectat decât cea inițială (BA.1). Potrivit ultimului raport al Institutului Național de Sănătate Publică, această subvariantă a devenit dominantă în țara noastră săptămâna trecută. Astfel că, deși numărul de cazuri noi a fost în scădere în ultima perioadă, trendul descrescător s-ar putea inversa și în România, chiar în săptămânile următoare, avertizează specialiștii în statistică de la Romanian Economic Impact Monitor.

Dacă în cursul zilei de sâmbătă China continentală a raportat puțin peste 1.500 de noi infectări cu SARS-CoV-2, ieri au fost anunțate 5.280 de cazuri de COVID-19 în 24 de ore, adică cel mai mare număr de la primul val epidemic de la începutul lui 2020. Înainte de aceasta, țara a văzut oficial doar două zile de infecții COVID zilnice care depășesc pragul de 5.000 - ambele în timpul focarului inițial din Wuhan. China a reuşit să oprească în mare măsură epidemia recurgând la măsuri stricte de izolare, dar tulpina Omicron a dat naştere în ultimele luni la numeroase focare în întreaga lume, informează AFP. Astfel că, în ultimele zile, circa 50 de milioane de chinezi au fost plasaţi în carantină la domiciliu, în special în metropola tehnologică Shenzhen, la porţile Hong Kong-ului, care de asemenea se confruntă cu un val de infectări și decese din cauza COVID. Potrivit presei internaționale, această creștere a infectărilor este alimentată de BA.2, denumită și subvarianta „ascunsă” a Omicronului.

Aceasta este îngrijorătoare, deoarece este greu de detectat și mai contagioasă decât BA.1. Mai mult, poate reinfecta persoanele care au trecut deja prin infecția cu BA.1

Ritmul scăderii se încetinește semnificativ în România

Și în mai multe dintre țările europene care au ridicat restricțiile mai devreme decât România, infectările au început să facă din nou ravagii, iar noul val nu ne va ocoli nici pe noi. Anularea tuturor restricțiilor anti-COVID, prin încetarea stării de alertă, a fost decizia Guvernului României, nu a Ministerului Sănătății, a ținut să precizeze ministrul Alexandru Rafila, care, în ciuda relaxării totale, speră ca trend descendent înregistrat în ultima perioadă să continue şi „numărul de cazuri din spitale să nu înceapă din nou să crească”.  

Însă specialiștii Facultăţii de Ştiinţe Economice din Cluj-Napoca, care monitorizează în timp real impactul pandemiei de COVID-19 asupra economiei româneşti, estimează că trendul descrescător al infectărilor s-ar putea schimba în curând. 

„După expirarea stării de alertă, modelul nostru de previziune continuă să estimeze un trend descrescător. Ritmul scăderii însă se încetinește semnificativ și există o posibilitate ca trendul să se inverseze în săptămânile următoare”, au transmis, ieri, cercetătorii clujeni implicați în proiectul „COVID-19: Romanian Economic Impact Monitor”. 

BA.2, confirmată la peste 50% dintre probele secvențiate

Prognoza specialiștilor clujeni s-ar putea adeveri chiar mai repede, având în vedere că BA.2, subvarianta mai rea a tulpinii Omicron, a fost confirmată la peste 55% dintre probele secvențiate în România săptămâna trecută, după cum reiese din raportul publicat, ieri, de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).

Potrivit specialiștilor INSP, în ultima săptămână monitorizată (7 – 13 martie 2022) au fost realizate 324 secvențieri genomice la cele 7 laboratoare din țară care dispun de tehnologia necesară și la toate a fost confirmată tulpina Omicron. Din cele 324 de probe analizate, la 180 a fost identificată subvarianta BA.2. În săptămâna precedentă (28 februarie – 6 martie), din cele 514 probe confirmate varianta Omicron, 199 au fost cu subvarianta BA.2.

„Ar fi util ca oamenii, pe fondul evenimentelor din Ucraina, să nu uite de COVID, fiindcă situația asta COVID-Ucraina este cam ca atunci când te doare un deget, dar îți muști limba și uiți de deget. Numai că atunci când limba se liniștește cumva, îți readuce aminte și degetul că există”

Prof. dr. Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie

Eric Feigl-Ding, om de știință american, specializat în epidemiologie și sănătate publică, subliniază că subvarianta BA.2 este „mai rea” decât varianta originală a acestei tulpini (BA.1) și consideră că Organizația Mondială a Sănătății ar trebui să-i confere o denumire distinctă din alfabetul grec, astfel încât să fie urmărită separat de familia mai blândă a tulpinii Omicron, din care provine.

 

Rata de vaccinare face diferența la mortalitatea COVID-19

Hong Kong și Noua Zeelandă se confruntă acum cu un număr similar de infecții cu noul coronavirus (26.908, respectiv 21.657 – potrivit ultimelor raportări publicate pe woldometers.info). Nu același lucru se poate spune despre decesele din cele două țări: 286 de decese în 24 de ore, în Hong Kong, și unul singur în Noua Zeelandă.

După doi ani în care strategia „Zero COVID” a funcționat, ambele regiuni sunt afectate acum de un val accentuat de infecții, dar diferența în privința mortalității „este frapantă”, atrage atenția dr. Marius Geantă, preşedintele Centrului pentru Inovaţie în Medicină.

 

 

„Explicația constă în rata vaccinării, diferită între cele două țări, mai cu seamă în privința persoanelor vârstnice și, deci, vulnerabile: aproape 80% dintre persoanele cu vârstă peste 80 ani din Hong Kong nu sunt vaccinate cu 3 doze (66% cu nicio doză), la un an de când vaccinurile au devenit disponibile. La categoria 70-79 de ani, în Hong Kong 50% nu sunt vaccinați cu 3 doze (40% cu nicio doză). Aceste categorii de vârstă și statusul lor vaccinal, din păcate, alimentează mortalitatea masivă din Hong Kong și diferența față de Noua Zeelandă”, spune dr. Geantă, pe Facebook, alături de un grafic (vezi foto) în care se vede diferența uriașă dintre cele două state, în ceea ce privește rata mortalității (marcată cu roșu, în imagine).

×
Subiecte în articol: COVID Omicron