x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Taxele de recunoaştere a diplomelor pentru cetăţenii din Spaţiul Economic European au fost eliminate

Taxele de recunoaştere a diplomelor pentru cetăţenii din Spaţiul Economic European au fost eliminate

07 Feb 2020   •   19:10
Taxele de recunoaştere a diplomelor pentru cetăţenii din Spaţiul Economic European au fost eliminate

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a emis vineri un ordin care prevede eliminarea taxelor de recunoaştere/echivalare a studiilor preuniversitare şi universitare pentru cetăţenii Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene.

Potrivit unui comunicat de presă al MEC, accesul pe piaţa muncii se va face "fără alte costuri" pentru această categorie.

MEC precizează că taxa pentru recunoaşterea/echivalarea studiilor preuniversitare şi universitare se va păstra numai pentru cetăţenii din afara Spaţiului Economic European/Confederaţiei Elveţiene.

"An de an, în calitate de profesor, am dat recomandări elevilor mei pentru a studia la universităţi din străinătate. Mulţi dintre ei au ales să revină în ţară. Ca ministru al Educaţiei şi Cercetării am decis să respect efortul depus şi să îi încurajez pe românii care au studiat în spaţiul european să se angajeze şi să îşi continue studiile în România, prin simplificarea modului de recunoaştere a diplomelor de studii. Ceea ce au învăţat merită recunoscut şi apreciat. Ne bazăm şi pe ei să contribuie la construirea unei Românii normale, a unei Românii Educate", a declarat ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, citată în comunicat.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: taxe diplome