x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Timișoara: Încă un copil a murit din cauza rujeolei

Timișoara: Încă un copil a murit din cauza rujeolei

02 Mai 2017   •   12:11
Timișoara: Încă un copil a murit din cauza rujeolei

Un nou deces din cauza rujeolei în județul Timiș. O fată în vârstă de nouă ani și zece luni a murit, în urmă cu două zile, la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara.

Micuța era din comuna Sânandrei, județul Timiș, și s-a născut cu mai multe afecțiuni. 

De aproximativ două săptămâni, fata era internată pe Secția de Anestezie și Terapie Intensivă, cu insuficiență respiratorie. 

“O fată de nouă ani și zece luni, cu multiple comorbidități, care a fost internată aproximativ două săptămâni la noi în spital, în Secția de Terapie Intensivă, cu insuficiență respiratorie și sâmbătă a decedat, a făcut o bronhopneumonie. Fata avea rujeolă și mai avea și alte afecțiuni”, a afirmat Virgil Musta. 

Acesta este cel de-al optulea deces din cauza rujeolei, în județul Timiș, și cel de-al 24-lea la nivel național. 

“Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până la data de 28.04.2017 este 5119, din care 23 de decese (7 în jud. Timiș, 5 în jud. Arad, 5 în jud. Dolj, 3 în jud. Caraș Severin, 1 în jud. Călărași, 1 în jud. Satu Mare și 1 în București). S-au înregistrat cazuri de rujeolă în 38 de județe”, reiese din raportarea Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile.
 

Sursa: pressalert.ro

×