Transportatorii rutieri consideră că problemele cu care se confruntă la ora actuală sunt ignorate de către Guvern şi ameninţă cu prelungirea protestului atât în Piaţa Victoriei, cât şi în ţară, şi după ora 15:00, până la rezolvarea cererilor pe care le-au înaintat autorităţilor.
"Suntem absolut consternaţi de atitudinea Guvernului care nu vrea să soluţioneze problema RCA, un Guvern care ignoră economia românească şi industria transporturilor rutiere. Facem apel pe această cale la preşedintele Klaus Iohannis şi la Parlamentul României pentru a interveni imediat, să ia măsurile necesare. Măsurile pe care le solicităm Parlamentului şi preşedintelui sunt demiterea imediată a conducerii ASF. Nu putem să lăsăm aceeaşi conducere care ne-a adus în această situaţie şi care a adâncit criza RCA din decembrie, anul trecut, până astăzi, fără să soluţioneze şi să ne dea tarife îngheţate pe perioada următoare fără nicio restricţie şi fără nicio limitare din partea Guvernului. Guvernul trebuie să ne dea astăzi nişte valori de referinţă pe care noi să le putem aplica şi să putem opera cu ele începând de mâine. N-am primit nicio o contra-propunere la ceea ce am înaintat noi. Nu ştim de ce nu sunt bune aceste tarife pe care le-am propus. Lumea este extrem de nemulţumită şi avem nevoie de aceste valori astăzi. Lucrurile pot să scape de sub control. Nu vrem să plecăm de aici până nu ni se dau nişte cifre foarte clare", a afirmat Radu Dinescu, secretar general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).
Transportatorii rutieri au transmis, joi, o adresă către Guvern, prin care solicită crearea unui Grup de lucru format din specialişti din Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), Consiliul Concurenţei şi din organizaţiile patronale de transport, care să stabilească tarifele medii ale RCA şi modul de calcul al acestora.
"Până la momentul actual, de când am început protestul, a apărut un singur semnal de la Guvern, din păcate negativ. Ni s-a transmis că nu Guvernul este cel care trebuie să facă tarifele. Noi ştim că, într-adevăr, Autoritatea pentru Supraveghere Financiară este cea trebuie să regleze această treabă, dar o autoritate cu Mişu Negriţoiu la conducere, căruia ieri i s-a cerut demisia, dar care rămâne în continuare preşedinte, nu va putea să ne dea nouă tarifele corecte, în cele 30 de zile prevăzute de Hotărârea de Guvern. Deocamdată, nu ne-a chemat nimeni la discuţii. Le-am depus o hârtie prin care le-am solicitat ceea ce v-am spus mai devreme. Pe de altă parte, le-am dat şi o soluţie: pot convoca un Grup de lucru format din specialişti din ASF, din Consiliul Concurenţei şi reprezentanţi ai noştri, care în maxim două ore pot face tarifele. Acestea pot merge la ASF să îl aprobe Consiliul de Administraţie şi de mâine să funcţioneze tarifele noi. Aşteptăm răspuns, dar deocamdată e negativ', a afirmat, pentru AGERPRES, Constantin Isac, vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).
Patronatele din transporturile rutiere - UNTRR, FORT, APULUM, APTE 2002 - protestează, joi, în Piaţa Victoriei, pe fondul nemulţumirilor faţă de preţurile RCA.
În faţa sediului Guvernului sunt parcate tiruri, taxiuri şi autocare care claxonează, iar protestatarii afişează bannere pe care scrie "Vrem siguranţă rutieră, Protest RCA", "RCA = falimentul transportatorilor români", "Mafia RCA, ASF = mafia, jos Negriţoiu", "Negriţoiu vinovat pentru tot ce s-a întâmplat şi el trebuie arestat".
Transportatorii au adus în Piaţa Victoriei un sicriu cu un banner agăţat de acesta, pe care scrie 'Transport'. De asemenea, aceştia au adus, alături de sicriu, o coroană de flori şi o cruce, protestatarii scandând, în acelaşi timp, 'Jos ASF!'.
Guvernul a aprobat, miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, plafonarea tarifelor RCA pe o perioadă de 6 luni, la un nivel ce va fi stabilit de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Actul normativ permite stabilirea de către ASF, pe o perioadă de şase luni, a unui tarif RCA de referinţă aplicat atât persoanelor fizice, cât şi juridice.
Sursa: AGERPRES