Un bărbat de 33 de ani a fost reţinut, de poliţişti, fiind bănuit că ar fi violat o femeie de 34 de ani din comuna Nucet, după ce a intrat în casa acesteia în timpul nopţii, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa. Femeia a sesizat Poliţia cu privire la cele întâmplate.
Conform unor surse judiciare, făptaşul şi victima nu se cunoşteau.
''La data de 16 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au fost sesizaţi cu privire la faptul că o femeie de 34 de ani, din Nucet, a fost victima unui viol. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat principalul bănuit în persoana unui bărbat de 33 de ani. În sarcina acestuia s-a reţinut că, în noaptea de 15 spre 16 iulie a.c., ar fi pătruns fără drept în locuinţa persoanei vătămate şi, prin constrângere, ar fi determinat-o să întreţină raporturi sexuale cu el'', precizează IPJ Dâmboviţa.
Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de marţi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte cu propunere de arestare preventivă.
De asemenea, marţi, poliţiştii au desfăşurat o percheziţie la domiciliul bărbatului. AGERPRES
Rata sinuciderilor din Japonia a crescut în cel de-al doilea val de pandemie, în special în rândul femeilor și copiilor.
Rata sinuciderilor din iulie-octombrie a crescut cu 16% față de aceeași perioadă a...
Codrin Ștefănescu a scris pe pagina sa de Facebook că Liviu Dragnea ar fi fost liber dacă Partidul Social Democrat ar fi câștigat alegerile.
„La europarlamentare ne-au votat doar unul din zece...
Signal nu va înlocui WhatsApp. O spune chiar Brian Acton, omul care este co-fondator al ambelor aplicaţii şi preşedinte al Fundaţiei Signal.
Descărcările aplicaţiei de mesagerie Signal au crescut cu 4.200% la...
Galerie Foto O aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române a executat sâmbătă, 16 ianuarie, un zbor pentru aducerea, în România, a unor materiale sanitare din Qatar necesare campaniei de vaccinare, constând în...
Şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, a acuzat din nou China că ascunde adevărul cu privire la adevărata origine a pandemiei COVID-19, după ce o echipă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a sosit jo...
Membrii unei organizații care monitorizează plajele de la Marea Neagră au descoperit pe plajă o butelie folosită. Cei care au făcut descoperirea spun că nu este o premieră. Recent, pe plaja de la Corbu, ei au...
Președintele ales al SUA, Joe Biden, a dezvăluit programul pe care intenţionează să îl implementeze odată ajuns la Casa Albă pentru a accelera imunizarea americanilor în faţa pandemiei de COVID-19. Este vorba...
Polițiștii au întocmit 184 de dosare penale pentru infracțiuni la regimul silvic în timpul unei acțiuni care a ținut șapte zile. 89 de persoane sunt cercetate și au fost date amenzi în valoare totală de peste...
Un bărbat a fost împuşcat din greșeală, sâmbătă, la o partidă de vânătoare din Bistrița-Năsăud. Echipajul medical a mers pe jos doi kilometri pentru a ajunge la el, zona fiind greu...
Vaccinurile împotriva COVID-19 disponibile în România în acest moment, Pfizer BioNTech Moderna, permit donarea de sânge imediat după vaccinare, fără o perioadă de așteptare, transmite Ministerul...
Potrivit Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), numărul de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech în ultimele 24
de ore este...
Șoferul filmat în timp ce lovește un cărucior în care se afla un bebeluș, în Bucureşti, a fost arestat preventiv.
Poliția Capitalei anunță că șoferul a fost arestat preventiv sâmbătă, după ce vineri...
O echipă de alpiniști nepalezi face istorie cu o escaladare de iarnă fără precedent a celui de-al doilea vârf din lume, K2.
„O echipă de 10 șerpați nepalezi au escaladat K2 în această după-amiază", a...
Administratorul unei cafenele din Constanța a primit o amendă de 10.000 de lei, după ce în interior au fost găsite două persoane.
Polițiștii aflați pe strada Mircea cel Bătrân din municipiul Constanța au...
Și fostul președinte Traian Băsescu s-a vaccinat astăzi împotriva Covid-19. El s-a vaccinat la centrul de la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”.
„În conformitate cu...