"La data de 27 februarie 2021, bărbatul, împreună cu alte persoane, ar fi lovit o persoană până când a decedat, ulterior abandonând-o pe marginea unei autostrăzi, pentru a crea aparenţa că victima şi-ar fi pierdut viaţa în urma unui accident rutier", arată Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Agresorul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, iar procurorul de serviciu a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unui judecător cu propunere de arestare preventivă, în vederea predării.
Acţiunea de identificare şi prindere s-a desfăşurat cu sprijinul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, Direcţiei Operaţiuni Speciale şi Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiilor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.