x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Un ministru nu înțelege cum se produce contaminarea

Un ministru nu înțelege cum se produce contaminarea

de Diana Scarlat    |    13 Mar 2020   •   09:20
Un ministru nu înțelege cum se produce contaminarea

Măsurile anunțate de ministrul Muncii, Violeta Alexandru, se concentrează pe continuitate în activitatea instituțiilor publice și a agenților economici, dar nu ține cont de posibilitatea de contaminare a unui număr mare de oameni. Tot ceea ce a explicat ministrul, ieri, este în legatură cu economia și cu responsabilitatea față de cetățenii României, doar că solidaritatea nu implică posibilitatea reală de reducere a riscurilor de răspândire a virusului COVID-19. Ministrul a vorbit despre nevoia de a ține deschise instituțiile și despre program flexibil, despre igienizarea zilnică a locului de muncă, dar nu a luat în calcul mijloacele de transport în comun, pe care mulți dintre angajați le folosesc zilnic, riscând să fie contaminați și să transmită virusul, mai ales la ghișee și la birourile de relații cu publicul, care vor rămâne deschise.

 

Un mesaj așteptat de mediul de afaceri și de angajații din mediul privat care pot lucra în izolare în această perioadă de pandemie a fost către inspectorii de muncă, pe care ministrul îi roagă să țină cont de contextul în care se produc schimbările. De la începutul săptămânii, au apărut informații conform cărora ITM Cluj a trimis anunțuri pentru controale și eventuale amenzi dacă nu vor găsi angajații la locul de muncă, imediat după ce guvernul a anunțat închiderea unităților de învățământ și a recomandat să se muncească de acasă, acolo unde este posibil. Ministrul Muncii a subliniat că fiecare angajator își poate lua ce măsuri se potrivesc în acest context. Mai mult, a subliniat necesitatea păstrării angajaților, măcar în șomaj tehnic, pentru a nu-i lasa pe oameni fără nicio sursă de venit, în această perioadă de criză.

„Angajatorii să nu apeleze din prima la clauza de forță majoră care lasă oamenii fără serviciu de a doua zi. Am semnale că sunt blocaje pentru firmele din HoReCa, transporturi, servicii, uneori chiar situații limită”, a spus Violeta Alexandru. Cu toate acestea, sunt companii care au deja pierderi foarte mari, mai ales în turism și în transporturi, încă din ianuarie. Aceste companii nu mai au încasări și patronii deja se întreabă cum ar putea să plătească 75% din salariile angajaților care stau acasă, dacă nu mai au activitate. Ministrul Muncii a dezmințit zvonul conform căruia ar fi deja foarte multe concedieri, spunând că statisticile primite de la Inspecția Muncii nu confirmă acest lucru.

 

Deplasarea la locul de muncă, de neoprit

În legătură cu angajații la stat, Violeta Alexandru a susținut ferm necesitatea continuării deplasării angajaților la locurile de muncă, pentru a nu bloca statul, dar nu a amintit nimic despre riscurile la care se supun atât cei care lucrează la stat, cât și cetățenii care intră îm contact cu ei, mai ales după ce au circulat prin locuri publice. Totuși, a acceptat ca unii dintre angajații ministerului să lucreze de acasă. „Igienizarea e pe primul loc, păstrarea unei distanțe sociale față de cei cu care intrăm în contact și în general curățenia. Am adus în Ministerul Muncii un epidemiolog care a făcut instruirea colegilor mei. Nu avem niciun motiv să închidem instituțiile. E inadmisibil să se închidă casele de pensii, așa cum am aflat că s-a întâmplat la București. Cer să se meargă până la demiterea președintelui casei de pensii a municipiului București. Pensionarii au fost trimiși la poștă, unde s-a făcut aglomerație. Instituțiile publice trebuie să rămână responsabile. Nu știm cât va dura această situație excepțională și de aceea nu putem să închidem instituțiile publice, lăsând oamenii fără pensii, fără beneficii sociale”, a declarat ministrul.

 Despre birourile de relații cu publicul a explicat că s-ar putea schimba puțin regulile de funcționare. „Nu sunt de acord să se închidă birourile de relații cu publicul. Să se ia măsuri de flexibilizare, pauze dese sau să se organizeze cozile în exterior, ca să se evite aglomerările. Departamentele de ralații cu publicul ar trebui relocate la intrarea în clădire”, a mai spus Violeta Alexandru.

Cu toate acestea, măsurile nu vor reduce riscul de contaminare a populației, pentru care recomandarea era izolarea cât mai multor persoane.

 

Fac apel la institutiile publice să dea dovadă de responsabilitate și solidaritate. Nu suntem în situația să închidem instituții publice. Prima grijă a angajaților și angajatorilor trebuie să fie de a asigura protecția și de a lua măsurile de prevenție.

Violeta Alexandru, ministrul Muncii

 

 

×
Subiecte în articol: Violeta Alexandru