x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Vâlcea şi Buzăul au aplicat pentru geoparcuri UNESCO

Vâlcea şi Buzăul au aplicat pentru geoparcuri UNESCO

de L. Budin    |    29 Iun 2020   •   11:25
Vâlcea şi Buzăul au aplicat pentru geoparcuri UNESCO

Recent, două asociaţii, una din Vâlcea, alta din Buzău, au demarat oficial procedurile de obţinere a statutului de Geoparc UNESCO pentru zona Oltenia de sub Munte, respectiv pentru Ţinutul Buzăului. Au trimis scrisorii de intenţie Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, care le va transmite mai departe Secretariatului de la Paris al Programului UNESCO pentru Geoştiinte şi Geoparcuri. Procesul de admitere o să dureze doi ani.

 

Asociaţia Kogayon din Costeşti, Vâlcea, vrea să obţină statutul de Geoparc Global UNESCO, pentru Oltenia de sub Munte – adică, 635,58 de kilometri pătraţi de arii protejate şi 6 localităţi cu un patrimoniu natural şi cultural de excepţie. De cealaltă parte, un parteneriat alcătuit din Asociaţia Ţinutul Buzăului, Consiliul Judeţean Buzău şi Universitatea din Bucureşti, a făcut demersurile necesare pentru ca o suprafaţă de 1.036 kilometri pătraţi, care coincide cu limitele administrative a 18 comune şi care cuprinde obiective demne de vizitat – de la Vulcanii Noroioşi la aşezări rupestre – să devină Geoparc Internațional UNESCO.

 

Parc al Pământului

Un geoparc UNESCO este, practic, un „parc al Pământului”, unde patrimoniul natural şi cultural e folosit pentru a sprijini comunităţile, explică cei din Asociaţia Ţinutul Buzăului. Nu este o arie protejată în sine, dar poate să aibă pe teritoriul său arii protejate. Conceptul poate sta la baza strategiei de dezvoltare a regiunii, prin parteneriate locale, şi permite promovarea internaţională. Fiindcă există şi o reţea europeană şi globală a geoparcurilor care se susţin reciproc.

 

Statutul de geoparc nu aduce nicio restricţie locuitorilor: oamenii îşi desfăşoară la fel viaţa de zi cu zi, dar cu mai multă atenţie pentru natură.

Credit foto: Facebook Ţinutul Buzăului

×